OPINII 16 februarie 2011

EDITORIAL – Haosul şi inegalitatea ca principii de guvernare

de Covasna Media | 29 vizualizări
Dumitru Manolăchescu Nu cred că Parlamentul României a reuşit să producă, în toată existenţa sa, vreo lege care să nu fi creat probleme, procese interminabile, nedreptăţi, inegalităţi şi altele de acest gen. Legile astea, începând şi sfârşind, desigur, chiar cu Constituţia, au produs şi continuă să producă drame, dar tot pe seama lor este pusă şi dobândirea unor mari bogăţii.

Dumitru Manolăchescu

Nu cred că Parlamentul României a reuşit să producă, în toată existenţa sa, vreo lege care să nu fi creat probleme, procese interminabile, nedreptăţi, inegalităţi şi altele de acest gen. Legile astea, începând şi sfârşind, desigur, chiar cu Constituţia, au produs şi continuă să producă drame, dar tot pe seama lor este pusă şi dobândirea unor mari bogăţii. Toate cu concursul avocaţilor, aflaţi şi la serviciu, şi la primire (ca-n tenis...); pentru că avocaţii din Parlament fac, practic, legile şi tot ei, sau alţii ca ei, profită de neclarităţile şi inexactităţile strecurate de multe ori cu intenţie în textul lor.

Aşa s-a ajuns ca, după 21 de ani de funcţionare mai mult sau mai puţin democratică a instituţiilor statului, să ne aflăm în situaţia de a o lua de la capăt, mereu de la capăt, urmăriţi parcă de-un blestem. Legile proaste şi ambigue gândite şi votate de parlamentarii noştri n-au reuşit să rezolve problemele din economie, agricultura a ajuns vraişte pe baza unor legi proaste date încă pe vremea guvernului Petre Roman, învăţământul pare a fi la început de drum după ce fiecare ministru a crezut că-i cel mai deştept, de justiţie ce să mai vorbim, se fac mici reforme pe care nu le vede şi nu le simte nimeni, în vreme ce procurori şi judecători corupţi impun legea şi interesele lor... Ordonanţele şi hotărârile de guvern date de azi pe mâine pentru succesul unor afaceri ale amicilor politici au devenit monedă curentă în toate guvernele. Vameşii şi poliţiştii vamali au ajuns etalon al corupţiei, după ce timp de 20 de ani au fost „obligaţi” să primească şpagă şi, parte din ea, s-o dea mai departe. Peste tot e la fel, e un haos bine întreţinut de clasa noastră politică vreme de 21 de ani. Pensiile, salariile oamenilor? Nu legea le guvernează, ci bunul plac al unor judecători care o interpretează în funcţie de interese, simpatii, antipatii şi indicaţii politice.

A venit Alianţa DA şi Traian Băsescu şi-am mai luat o plasă, pentru că nimic nu s-a schimbat; dimpotrivă, haosul din instituţiile statului a luat amploare sub oblăduirea unui ministru al Finanţelor poet şi al unui premier foarte apropiat unor cercuri de oameni de afaceri cu puternic iz de petrol şi gaze. S-a trăit ceva mai bine de pe urma creşterii nemotivate economic a lefurilor şi pensiilor, dar ne-a ieşit repede pe nas toată bunăstarea acumulată pe seama populismului liberal. Preşedintele a mai zis câte ceva dar cearta permanentă cu primul ministru şi cu partenerii de guvernare a irosit toate energiile pozitive, nu doar ale lui, ci şi ale noastre. Alianţa DA a devenit în scurt timp alianţa NU, războiul Tăriceanu-Băsescu semnând decesul speranţelor multor români.

Şi am ajuns, iată, să vedem o guvernare Boc înghesuită rău de nişte duşmani politici nemiloşi. N-am atâtea resurse de gândire pozitivă ca să pot spune că fără piedicile puse de liberali, pesedişti şi conservatori guvernările Boc, PDL şi Traian Băsescu ne-ar fi înecat în râuri de lapte şi miere. Nu pot spune asta pentru că Boc şi PDL au întreţinut haosul la foc mic, n-au tăiat răul din rădăcină de teama reacţiei electoratului, iar când şi-au dat seama că peştele s-a stricat rău de tot au început să-l curăţe; dar nu de la cap, de unde s-a împuţit, ci de la coadă. Au promis tăierea pensiilor speciale, dar au făcut-o prost, procesele pe tema asta sunt câştigate de cei care n-au contribuit, dar li s-au făcut pensii de 6-7-8 mii de lei pe lună. Contributivitatea a ajuns vorbă goală. Salariile funcţionarilor publici, la fel, au fost tăiate fără noimă. Pensiile sunt impozitate „en gros”, iar cele ale militarilor încep să redevină „nesimţite” după ce trec prin instanţele de judecată.

România a devenit ţara în care nu conduce nici preşedintele jucător, nici premierul fidel, nici Parlamentul corupt, ci Curtea Constituţională, instanţele şi DNA-ul. CC-ul dă soluţii atât de solomonice că nu le înţelege nimeni, instanţele dau soluţii conform propriilor interese, iar DNA-ul s-a transformat în casă de filme, specializată în scenarii cu descinderi mascate, cătuşe şi înregistrări ambientale suculent-orgasmice.

Ajuns la finalul acestui episod memorialistic din marea carte a vieţuirii noastre post-revoluţionare, realizez că bomboana pe coliva tuturor regimurilor şi guvernărilor au pus-o, fără să se zgârcească, sindicatele. Liderii de sindicat au ajuns miniştri, parlamentari, premieri, până la preşedinţie mai e puţin. Ei s-au îmbogăţit într-un an cât alţii în 17, crescând ca Făt Frumos din lacrima mulţimilor amărâte. Şi s-ar putea să aibă treabă şi cu procurorii DNA, unii dintre ei nefiind deloc străini de marile şpăgi din vămile ţării.

Este doar un colţ din marele tablou al neputinţei noastre, pictat de puterile de după 1989. Un tablou în culori sumbre, sugerând haosul şi inegalitatea ca principii de guvernare, pe care autorii îl vor semna „Anonimul român”, expresie a neputinţei şi incoerenţei încurajate de consumatorii boţului de mămăligă românească făcută cu mălai unguresc.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
pita-gora, 16 februarie 2011
Pentru ca tabloul realitatii zilelor noastre ( fara legatura cu RTV) sa fie si mai complet, pe langa puterile statului -legislativa,executiva si judecatoreasca- care au fost ,ca sa zic asa vioara I -a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.