Dumitru Manolăchescu

Suntem un popor defect, condus de televiziuni defecte şi de un guvern aşişderea. Am pus cu intenţie guvernul conducător după televiziunile conducătoare pentru că asta-i realitatea, guvernul îşi pliază opţiunile politice, economice, externe după cum hotărăsc „specialiştii” televiziunilor X sau Y. Ordinea priorităţilor în politica românească nu este dictată nici măcar de la Cotroceni, „dictatorul” din deal nu mai sperie pe nimeni, nici măcar pe cei din partidul de suflet. De Emil Boc nici nu mai vorbesc, el săracul ar face multe dac-ar şti ce... Dar nu ştie! Aşa că suntem la cheremul televiziunilor.

Am zis popor defect? Nu retractez nimic, doar nuanţez: popor masochist! De ce zic asta? Pentru simplul motiv că, dacă faci un sondaj de opinie şi-i întrebi pe români dacă le-a plăcut să se uite, o zi întreagă, de dimineaţă până noaptea târziu, la televizor ca să vadă nunta lui Borcea, ai surpriza să constaţi că peste 70% din repondenţi au spus „da”, vreo 15% „nu”, iar pe restul nu i-a interesat. Şi-atunci?! Dacă asta place poporului, asta-i dăm! Nunţi, manele, şcoli politice de vară cu animatoarele de partid ale primarului de Constanţa... E vară şi n-avem subiecte serioase, iar dacă le-avem, le ignorăm pentru că nu interesează pe nimeni. Interesante sunt toaletele şi maşinile, ce s-a mâncat şi băut la nunta lui Borcea, ce şi câte maşini s-au dat cadou. Aşa, ca între manelistul Becali şi manelistul Borcea.

Pentru că de manelişti şi de şmecheri e vorba. De manelişti în politică, de manelişti în fotbal, de manelişti în nunţi. Toată viaţa noastră-i o manea. O manea compusă şi dirijată de şmecheri. Şi-atunci, dacă acceptăm această fatalitate – popor de mioritici ce suntem! – , cum să mai ştim când şi cu cine să votăm sau să nu votăm?! Cum să mai ştim pe cine şi de ce să înjurăm, cum şi de ce să muncim?! Iar chestia asta cu munca nu se potriveşte neam cu maneaua şi televiziunile!

„Dar de-acum, zise el cu glas sfârşit, dar de-acum s-a isprăvit...”. Citez din memorie două versuri din „Balada unui greier mic”, de plângeam eu citind-o şi nu mă linişteam până când mama nu mă asigura că greieraşul mic şi necăjit era sprijinit de comunitate, de furnici, de primar, de consilieri şi primea ajutor de încălzire şi alimente, atâta cât să-i ajungă să reziste până-n primăvară... E şi balada asta, dacă mă gândesc bine, un fel de manea politică, numai bună pentru educarea şi formarea unor oameni convertiţi la binefaceri şi sacrificii de sine în politică, sport şi Media.

Aşa că nimic nu s-a isprăvit, în curând va urma nunta băiatului lui Cornel Dinu, pe care nu-l putea chema decât Corneluş, după care eu aş merge pe nişte divorţuri mai de Doamne-ajută, cum ar fi divorţul lui Cristi Borcea de cea de-a doua soţie... Păi nu? Dacă asta vrea poporul, asta-i dăm. La urma-urmei, şi bogaţii plâng, şi bogaţii râd, unde mai pui că pe umerii lor, ai bogaţilor, stă lumea în care trăim noi, greierii cântători de manele. O singură chestie nu înţeleg eu cum devine şi va trebui să mi-o explic singur, pentru că n-o mai am lângă mine pe mama să-mi spună partea optimistă a poveştii: de ce împrumutăm noi bani de la FMI şi alte bănci mondiale ca să-i ajutăm pe greieraşi să treacă iarna, când furnicuţele au mai mult decât le trebuie şi-ar putea să dea din prea-plinul lor şi celor care nu au mai nimic?

Până când să aflu eu răspuns la complicatele întrebări existenţiale care nu-mi dau pace, zilele astea urmează să vedeţi la televiziunile de ştiri următoarele episoade din nunta lui Borcea: „Cadourile regelui Cioabă şi tribunului Vadim” şi „Galeria lui Dinamo sponsorizează luna de miere a cuplului Borcea”. Episoade care vor aduce noi ratinguri istorice pentru respectivele televiziuni.