Dumitru Manolăchescu Cutremurul catastrofal din Japonia, urmat de un tsunami cu pereţi de apă de 10 metri prăvălindu-se peste aşezările învecinate, au născut dezbateri aprinse asupra riscurilor la care sunt expuse ţările Europei şi ale lumii prin folosirea în exces a energiei nucleare. Nu ştiu dacă „exces” este aici cuvântul potrivit, pentru că nimeni nu construieşte centrale nucleare de dragul de a-şi pune un avion pe casă...

Dumitru Manolăchescu

Cutremurul catastrofal din Japonia, urmat de un tsunami cu pereţi de apă de 10 metri prăvălindu-se peste aşezările învecinate, au născut dezbateri aprinse asupra riscurilor la care sunt expuse ţările Europei şi ale lumii prin folosirea în exces a energiei nucleare. Nu ştiu dacă „exces” este aici cuvântul potrivit, pentru că nimeni nu construieşte centrale nucleare de dragul de a-şi pune un avion pe casă... E nevoie de energie, de curent electric, de tot ce înseamnă ele pentru comodităţile şi confortul nostru şi-atunci e nevoie şi de centralele astea pe bază de fisiune nucleară, pentru că altele mintea omenească nu poate, ori nu vrea, ori nu este lăsată să descopere. Din nefericire, banii care-ar trebui alocaţi cu prioritate găsirii unor energii alternative ecologice, nepericuloase pentru om şi mediu, se duc spre alte scopuri „nobile”, cum ar fi armament sofisticat, lupte pentru sfere de influenţă şi putere, răsturnări şi aşezări de guverne... Iată, japonezii află pe pielea lor (nu se ştie încă dacă nu şi pe-a noastră) că şi construirea unor centrale nucleare teoretic extrem de sigure poate deveni un sport periculos chiar pentru o naţie deşteaptă cum este cea niponă, dacă e vorba de un cutremur mai mare de 8 grade pe Richter.

Problemele nucleare ale Japoniei au dat de gândit tuturor guvernelor lumii, precum şi instituţiilor specializate în energie atomică, care se grăbesc acum să spună stop construirii altor centrale şi reactoare nucleare. Nu ştiu prea multe despre riscul nuclear la care se expun alte ţări, am aflat că Austria este singura ţară europeană civilizată care a refuzat şi refuză cu obstinaţie energia atomică, dar ştiu despre centrala de la Cernavodă că nu rezistă la un cutremur mai mare de 8 grade, cutremur posibil, spun specialiştii străini, întrucât zona se află la întâlnirea a 3 plăci tectonice active... Destul de nasol, dacă-mi permiteţi expresia total neacademică.

Ce-ar fi de făcut, aşadar? Păi cred că soluţiile se ştiu demult, doar că nu se aplică. Ar trebui, de pildă, ca guvernele lumii să cheltuie mult mai mult pentru producerea energiei curate, care aduce viaţă şi hrană unei omeniri flămânde şi stresate de egoismul necontrolat al celor bogaţi şi puternici. S-a creat în Europa un soi de mişcare de rezistenţă împotriva centralelor nucleare, care nu cred că va avea mare succes dacă episodul japonez trece cât de cât cu bine, adică dacă nu se întâmplă ceva şi mai rău decât până acum; şi nimeni nu-şi doreşte, evident, să fie pe-aproape sau mai rău la Fukushima decât a fost la Cernobâl în 1986. Aşa că vom uita de micuţii, deştepţii şi triştii japonezi, pe care americanii îi vor ajuta din nou să-şi revină, aşa cum au procedat şi după cel de-al doilea război mondial, şi vom merge în continuare pe centrale nucleare, în cel mai bun caz vom învăţa să nu ne zgârcim şi să le facem mai sigure. Peste un timp, desigur mult timp, un accident mai grav decât cel petrecut acum în Japonia, sau o revoluţie globală provocată de mulţimi imense de oameni flămânzi şi sătui de nedreptăţi sociale, va lămuri omenirea că orice început are şi un sfârşit... Drept pentru care cei care vor apuca acele vremuri vor asista neputincioşi la ultima lecţie de viaţă: aceea că omul nu învaţă nimic, niciodată, din propriile erori.