Dumitru Manolăchescu După refacerea trotuarelor cu borduri noi şi „biscuiţi” vechi, de-şi rup doamnele tocurile şi picioarele în găuri (caz concret, domnule primar, doamna cu pricina nu mai îndrăzneşte să poarte tocuri înalte după ce şi-a luxat glezna pe trotuarul din faţa Primăriei, eu aş fi sfătuit-o să-şi ia adeverinţă medicală şi să vă dea în judecată, măcar de amorul artei, după ce le-aţi promis trotuare special amenajate pentru tocuri înalte şi picioare lungi...),

Dumitru Manolăchescu

După refacerea trotuarelor cu borduri noi şi „biscuiţi” vechi, de-şi rup doamnele tocurile şi picioarele în găuri (caz concret, domnule primar, doamna cu pricina nu mai îndrăzneşte să poarte tocuri înalte după ce şi-a luxat glezna pe trotuarul din faţa Primăriei, eu aş fi sfătuit-o să-şi ia adeverinţă medicală şi să vă dea în judecată, măcar de amorul artei, după ce le-aţi promis trotuare special amenajate pentru tocuri înalte şi picioare lungi...), o altă idee demnă de un oraş occidental, cum se vrea a fi Sfântu-Gheorghe, vine să completeze golurile în materie de urbanism la nivelul Primăriei municipiului: clădiri din beton, cărămizi şi sticlă în centrul urbei, în care să se reflecte construcţiile din jur. Concret: fostul sediu al poştei, Hotelul Bodoc şi Casa de Cultură a Sindicatelor vor purta, într-un viitor impredictibil, haine noi, de sticlă, în care să se reflecte... cum spuneam, tot ce vreţi dvs. În clădirea poştei se va reflecta restaurantul Bodoc, că altceva ca lumea nu există în preajmă, în Hotelul Bodoc se va reflecta statuia surrealistă a femeii din fântână şi sediul Cadastrului, iar în pereţii de sticlă ai Casei de Cultură se vor vedea Mihai Viteazul pe cal şi blocurile din zonă. (Asta va fi o privelişte emoţionantă pentru unii, ceea ce mă determină să-i felicit pe urbanişti pentru abordarea... transparentă a situaţiei).

Ideea de a construi din beton şi sticlă nu-i deloc nouă şi nu-i rău că bântuie imaginaţia gospodarilor urbei. Însă până să ne oglindim în sticlele astea, eu aş zice că primarul nostru ar trebui să rezolve aceleaşi vechi probleme de infrastructură rutieră şi pietonală: străzi întregi impracticabile, trotuare aşişderea, ritm de melc în vacanţă la toate construcţiile publice. Oraşul nostru nu arată deloc pe măsura pretenţiilor celor care-l locuiesc şi, sunt sigur, nici pe măsura orgoliilor specifice Ţinutului din care autorităţile ar vrea să facă parte. Este unul din motivele pentru care aş zice că aceste cuburi din sticlă sunt un soi de tichie de mărgăritar pe creştetul chelului, chiar dacă primarul nostru e încă băiat tânăr şi n-are probleme de calviţie. N-ajunge să te oglindeşti în sticla unui cub plantat în centrul oraşului, sau să montezi „idoli” şi „viermi” din lemn prin spaţiile verzi din faţa blocurilor din cartierele mărginaşe (cei care au văzut de aproape sculpturile din lemn din preajma supermarketului Penny ştiu la ce mă refer...). În acele zone trotuarele sunt impracticabile – şi asta nu doar pentru că se sapă pentru nişte ţevi.

Mă întreba cineva dacă ştiu vreun om cu spirit practic, care să candideze la funcţia de primar şi pe care să-l votez în primăvara anului viitor. I-am răspuns că nu ştiu un astfel de om – ceea ce, desigur, nu înseamnă că el nu există, bine ascuns, undeva în rezerva de cadre a vreunui partid sau a societăţii civile. Şi-atunci, cu cine veţi vota la primar? – m-a mai întrebat omul. Cu nimeni – i-am zis, şi chiar aşa voi face. Dealtfel, e multă vreme de când nu mai pun ştampila pe nici unul dintre candidaţii pentru funcţia de primar. Oricum o dai, iese tot candidatul UDMR, ca să nu mai vorbesc că niciun candidat de etnie română nu m-a convins că posedă simţul practic atât de necesar unui primar eficient.

N-ar fi, aşadar, nicio problemă că ne reflectăm în cuburi de sticlă. Nenorocirea apare, însă, când tot privindu-te în oglinzile astea nu te uiţi pe unde mergi... şi-ţi rupi picioarele în frumuseţe de „biscuiţi”, aşezaţi cu atâta trudă şi cheltuială inutilă pe trotuarele centrale!