Dumitru Manolăchescu N-am să înţeleg în veci prin ce blestem al sorţii am ajuns să nu ne mai putem bucura sincer şi onest pentru un succes al semenului nostru, încercând, în schimb, să mânjim albul cu negru de dragul unor obscure şi ticăloase jocuri politice. Este gândul care nu-mi dă pace de când am văzut şi-am auzit cu ce neruşinare se străduie presa mogulilor să lege munca şi sacrificiul unui sportiv exemplar, cum este Lucian Bute, de nu ştiu ce campanii electorale, propagandă pedelistă şi altele de aceeaşi factură.

Dumitru Manolăchescu

N-am să înţeleg în veci prin ce blestem al sorţii am ajuns să nu ne mai putem bucura sincer şi onest pentru un succes al semenului nostru, încercând, în schimb, să mânjim albul cu negru de dragul unor obscure şi ticăloase jocuri politice. Este gândul care nu-mi dă pace de când am văzut şi-am auzit cu ce neruşinare se străduie presa mogulilor să lege munca şi sacrificiul unui sportiv exemplar, cum este Lucian Bute, de nu ştiu ce campanii electorale, propagandă pedelistă şi altele de aceeaşi factură. Şi toată făcătura asta s-a născut în minţile bolnave ale unora ca Voiculescu pentru că n-au putut suporta ideea că ministrul Elena Udrea ar putea capitaliza nişte procente iluzorii oferite de victoria lui Lucian Bute în gala de box perfect organizată pe nişte bani europeni „găsiţi” de aceeaşi d-nă Udrea. Adică totul a fost bine, pumnii lui Bute şi-au făcut datoria şi l-au pus la podea pe francezul Mendy – slăbuţ tipul, dar asta-i altă poveste, nu intru în culisele boxului profesionist pentru că nu mă pricep -, toată lumea a fost mulţumită, românii au ieşit în Piaţa Universităţii prima dată după mulţi ani de frustrări pe toate planurile, inclusiv sportiv şi-uite că se găsesc nişte tipi care să ne picure otravă în urechi şi-n suflete: „minciună, propagandă electorală, implicare politică din partea lui Bute” şi alte mizerii de care ţi se face lehamite şi scârbă.

Aceşti neruşinaţi care manipulează cu orice prilej, călcând fără jenă cu bocancii în intimitatea sufletelor noastre avide de mici bucurii (că mari nu ne oferă nimeni, n-au de unde nici Udrea, nici Voiculescu, nici toată şleahta de politruci care clămpăne de dimineaţă până seara despre sfârşitul lumii...), n-au nicio idee care să-i ajute să construiască ceva, să facă ceva, orice, care să-i bucure pe toţi românii, nu doar pe fidelii susţinători ai unor oameni politici; n-au idei, dar sunt primii dispuşi să minimalizeze, să critice, să dezavueze, să rostogolească în neant şi să demonetizeze orice, chiar şi sentimentul de mândrie naţională. „Sunt mândru că sunt român” a spus, din ring, la sfârşitul meciului, Lucian Bute. Dar pentru mulţi dintre spectatori sentimentul de mândrie naţională a fost obturat de simpla prezenţă a d-nei ministru Udrea în tribune. Adică da, sunt mândru că sunt român, dar nu când blonda lui Cocoş, sau a lui Băsescu, sau a cine mai ştie cui, se bucură şi ea de victoria lui Bute, pe care a reuşit s-o organizeze la Bucureşti. Chiar atât de puţin valorează mândria noastră naţională? Ne lăsăm manipulaţi atât de uşor de nişte politicieni ticăloşi, fără niciun Dumnezeu, încât să fluierăm şi să înjurăm pentru o cauză care nici măcar nu-i a noastră?

Bucuria s-a transformat în tristeţe când am văzut reacţiile unora care nici nu gândesc, nici nu simt cu capul şi inima lor. Şi m-am întrebat cum ar fi reacţionat fanii unor politicieni dacă trupa Bon Jovi ar fi fost adusă la Bucureşti de Traian Băsescu, de Emil Boc, de Mircea Geoană sau de Vanghelie... Atunci să fi văzut procese publice pe la televiziunile mogulilor! Încep să cred că fanii fără creier şi inimă ai politrucilor neruşinaţi n-au ce căuta în niciun spaţiu public care presupune civism, civilizaţie, puţintel suflet şi chiar o urmă de sentiment naţional. Să stea în sediile partidelor şi al presei de partid, să clocească planuri măreţe pentru Puterea de mâine şi să îmbătrânească gândind la nemurirea şefilor şi la creşterea continuă a lefurilor.