Ziceam undeva că recenta vizită a preşedintelui Klaus Iohannis în Harghita şi Covasna nu va lăsa urme adânci în istoria celor două judeţe. Sunt nevoit să rectific: nu va lăsa urme doar în istoria comunităţii româneşti din cele două judeţe, maghiarii s-au ales cu „înţelepciunea” marelui om şi cu un drapel al României. Preşedintele a considerat că românii din HarCov n-au nimic de spus, nimic de reclamat, sunt nişte majoritari fericiţi, fără inhibiţii, fără apăsări, politicile statului român în materie de „minorităţi în minoritate” sunt clare, explicite, tot ce fac Guvernul, instituţiile statului, Preşedinţia au o singură motivaţie: păstrarea identităţii naţionale a românilor din HarCov. Vorbesc aici de români pentru că majoritatea locală maghiară nu are nicio problemă cu păstrarea identităţii, maghiarii îşi folosesc inteligent şi autoritar pârghiile puse la dispoziţie chiar de statul român în direcţia prezervării privilegiilor etnice colective. Victime inocente în materie de drepturi şi libertăţi în această zonă sunt românii, nu maghiarii.

Bun, lucrul ăsta ar trebui să fie ştiut la nivel de Guvern, Cotroceni şi alte palate administrative centrale. Au trecut, totuşi, 27 de ani de la Revoluţie. Să fi trecut chiar degeaba pentru comunităţile româneşti din Secuime? Am participat, o vreme, în calitate de membru al Ligii „Andrei Şaguna”, la redactarea multor mesaje şi scrisori către Guvernul şi Preşedinţia României, indiferent cine a fost premier sau preşedinte la momentul respectiv. Am cerut sprijinul Ţării, am reclamat nedreptăţi flagrante apărute în HarCov, în defavoarea minorităţii locale româneşti, ca urmare a politicii „paşilor mărunţi” adoptată cu succes de liderii politici ai majorităţii locale maghiare. Mi-am dat seama că vorbim şi scriem în vânt, Ţara n-a făcut niciun pas spre noi, guvernele, preşedinţiile au fost surde şi oarbe la durerile şi nevoile noastre.

Klaus Iohannis a însemnat pentru mulţi – mă număr printre ei – o renaştere a speranţei. Frate, omul e şi el minoritar, poate că-i înţelege şi pe alţii ca el. Da, uite că i-a înţeles, dar nu minoritarii români sunt ăia înţeleşi, ci minoritarii maghiari. O să spuneţi că forţez, la urma-urmei românii nu pot fi o minoritate în ţara lor. Oare?! Dar cum ne numim noi în Covasna şi Harghita? Noi, care suntem nici un sfert din numărul de locuitori ai celor două judeţe. Daţi-ne, deştepţilor, un statut, faceţi ceva cu noi, ăştia de care vă împiedicaţi mereu şi de care aţi fi foarte bucuroşi să scăpaţi, să nu-i mai vedeţi, să nu-i mai auziţi! Vă stăm în gât, aşa cum îi stăm şi premierului Ungariei, care abia aşteaptă să treacă prietenii ruşi cu tancurile peste „instabilitatea etnică” din inima României...

Românii din HarCov au aşteptat altceva decât o poziţie de drepţi în faţa imnului secuiesc din partea preşedintelui României. Poate o discuţie aplicată cu lideri ai societăţii civile româneşti din Secuime, reprezentată oficial şi legal în zonă. Poate un dram de emoţie prezidenţială, alta decât mâna la inimă la Imnul naţional. N-aţi fost în stare, s-ar putea să nu le aveţi pe-astea în „fişa postului”. Sau, cine ştie, s-ar putea să nu le-aveţi deloc...

Nu sunt unul dintre cei care vor mai mult decât se poate. Îmi dau seama perfect în ce chingi şi în ce hăţuri acţionează un preşedinte al României vizitând un ţinut secuiesc părăsit de 27 de ani de statul român. Daţi-mi voie, totuşi, să-i amintesc un lucru preşedintelui Iohannis pe limba Cotrocenilor: şefu’, să trăiţi!, în HarCov şi Mureş sunt câteva sute de mii de români, ăştia nu înseamnă prea mult la vot, dar la o adică pot să producă pierderi majore de imagine la nivel naţional. Şi încă ceva, dom’ prezident, faceţi un efort de imaginaţie (sau vă cer prea mult...) şi închipuiţi-vă cum ar fi să fiţi al nimănui! Să plece preţioasa doamnă Carmen, care vă îndrumă pas cu pas şi vă arată direcţia cea bună, şi să rămâneţi doar cu urmaşii lui Mihalache sau ce alţi consilieri ameţiţi mai aveţi pe la Palat. Nasol, nu?! Cam aşa ne simţim noi, părăsiţi de 27 de ani de „părinţii” statului român cu domiciliul stabil în Bucureşti.

Altfel, toate bune pe-aici, prin Secuime. Nu mai avem librării şi case de cultură, dar avem second-hand-uri, farmacii şi fotbal în Liga I. Ne mulţumim cu puţin, am învăţat între timp să-i invidiem pe majoritarii care au părinţi şi în România, şi în Ungaria. O situaţie la care nişte orfani de ambii, ca noi, nici nu pot să viseze.

(Dumitru Manolăchescu)