Un milion de români vor fi somați, lunar, de Fisc
Un milion de români vor primi lunar în următorii patru ani înştiinţări de la Fisc. Statul va plăti nu mai puţin de 28 de milioane de euro pentru ca datornici să afle ce restanţe au la buget. Nu este însă o simplă corespondenţă între stat şi contribuabili. De regulă, după aceste scrisori, restanţierii se trezesc cu conturile blocate, informează digi24.ro. Peste 11 miliarde de lei a încasat Fiscul anul trecut de la datornici dupa trimiterea somațiilor de plată. Nu toți au fost însă la fel de prompți, așa că angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală au pus poprire pe conturile mai multor persoane, ca să recupereze o parte din pagubă. În plus, acolo unde a fost cazul, inspectorii fiscali au pus și sechestru pe anumite bunuri. În total, executările silite au adus peste 16 miliarde de lei în bugetul instituției. În România, gradul de conformare voluntară la plata taxelor este de 83%.