ECONOMIC 1 august 2017

Subvenții de până la 15.000 de euro pentru crescătorii de ovine

de Iulia Drăghici - Taraș | 738 vizualizări

Fermierii pot aplica la noul program de ajutor de minimis care privește comercializarea lânii

Crescătorii de ovine au posibilitatea să solicite un ajutor de minimis oferit de statul român prin programul de susținere a comercializării lânii, anunță Direcția pentru Agricultură a județului Covasna. Subvenția acordată este de 1 leu/kg de lână și nu poate depăși suma de 15.000 de euro.

Autoritățile naționale vin în sprijinul crescătorilor de ovine cu o nouă schemă de sprijin, de această dată în vederea comercializării lânii.

„Schema de ajutor de minimis se acordă crescătorilor de ovine persoane fizice care dețin atestat de producător valabil până la data plății ajutorului de minimis, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii ovinelor”, arată un comunicat de presă transmis de Direcția pentru Agricultură a județului Covasna.

Eligibili să beneficieze de acest ajutor financiar sunt fermierii care dețin o exploatație înregistrată în Registrul național al exploatațiilor și care pot face dovada comercializării de lână pentru care solicită acordarea sprijinului. Acte doveditoare în acest sens pot fi emise de centrele de colectare a lânii sau de unitățile de procesare a lânii.

Guvernul României pune la dispoziția acestui program un buget de 36 de milioane de lei. Potrivit legislației, subvenția acordată prin acest program este de 1 leu/kg de lână, iar sumele se plătesc într-o singură tranșă aferentă anului de cerere. De asemenea, fermierii trebuie să știe că „valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente”.

Documente necesare

Solicitarea ajutorului de minimis se face pe bază de cerere, alături de care se atașează mai multe documente: copie a B.l./C.l. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială și o copie a B.l./C.l. al/a reprezentantului legal; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum și copie a B.l./C.l. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz; dovadă cont activ de disponibilități bancă/trezorerie; declarație pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2; document care atestă că exploatațiile de ovine sunt identificate și înregistrate în RNE până la data depunerii cererii de înscriere în Program.

„Pentru obținerea sprijinului până la data de 1 iulie 2018, solicitanții înregistrați în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii au obligația să depună la direcțiile pentru agricultură județene documente justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținute: factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată”, arată comunicatul de presă transmis de Direcția Agricolă Covasna.

Detalii suplimentare pot fi obținute la Direcția de Agricultură a Județului Covasna, cu sediul în Sfântu Gheorghe, pe strada Recoltei, nr.1 sau la telefon: 0267. 351.829.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.