Rentierii agricoli pot depune cereri pentru vizarea carnetelor de rentă viageră, în perioada 1 martie - 31 august
Rentierii agricoli se pot prezenta, în perioada 1 martie - 31 august 2019, la sediile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru obţinerea vizei aferente anului 2018, informează instituţia, într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, solicitanţii se pot prezenta personal sau prin mandatar/curator/tutore cu următoarele documente, în original: carnetul de rentier agricol, actul de identitate al solicitantului, decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II/decizia de la comisia de expertiză medicală şi decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă; procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol; contractul sau contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor legale; extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei; declaraţia pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor legale.
Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României (BNR) din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar.
Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2018 poate fi încasată de către moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor legale până cel târziu la data de 15 octombrie 2018.
Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua şi după acest termen până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces, către moştenitorii acestora.