ECONOMIC 11 octombrie 2022

Producţia de cartofi este mai mică decât anul trecut; preţul, aproape dublu

de Agerpres | 1081 vizualizări

Producţia medie de cartofi din acest an va fi în judeţul Covasna de circa 19 tone la hectar, mai scăzută cu aproape 20% faţă de media multianuală, estimează conducerea Direcţiei Agricole.

Potrivit directorului instituţiei, Kozma Béla, culturile nu s-au dezvoltat corespunzător din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, fiind afectate îndeosebi de seceta din această vară.

„Seceta din iunie şi iulie a afectat foarte mult culturile de cartofi, îndeosebi cartoful de industrializare, cel pentru cipsuri, în proporţie de 35-40%. Producătorii o să aibă probleme cu onorarea contractelor cu procesatorii. (...) La cartoful de consum, ploaia i-a prins în starea de vegetaţie, iar aici pierderea e mai mică, de 20-25% faţă de media multianuală. Deci, vom avea o producţie mai mică decât anul trecut, dar e mulţumitoare faţă de condiţiile actuale. (...) Până acum cartofii de consum s-au recoltat de pe aproximativ 90% din suprafaţă, iar, după estimările noastre, va fi o producţie medie de 19 tone la hectar”, a declarat, pentru AGERPRES, Kozma Béla.

Acesta a mai spus că, aşa cum era de aşteptat, preţul cartofului a crescut faţă de anul trecut din cauza majorării costurilor de producţie, în principal al îngrăşămintelor, pesticidelor şi combustibililor.

„Cartofii s-au scumpit, preţul pieţei este între 1,50 - 2 lei, chiar şi mai mult, dar fermierii spun ca nicicum nu reflectă preţul de cost pentru că input-urile s-au triplat şi la preţul acesta nu acoperă cheltuielile de producţie. Mulţi se gândesc ca la anul să nu mai planteze cartofi. În special cei care nu pot asigura apa pentru irigaţii probabil că se vor lăsa de cultivarea cartofului. Preţul de cost este foarte ridicat şi nu se vede că la anul va fi mai ieftin. (...) Totul se importă: sămânţă, erbicide, pesticide, îngrăşăminte, utilaje, în afară de pământ totul se importă. Deja ajungem să importăm şi forţă de muncă”, a mai spus şeful Direcţiei Agricole Covasna.

Kozma Béla a menţionat că anul acesta în judeţul Covasna s-au cultivat circa 12.800 de hectare cu cartofi, din care 7.800 pentru consum, iar aproape 1.000 de fermieri, care deţin în total aproape 5.000 de hectare de teren, au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimim de 200 de euro la hectar pe care Guvernul îl acordă din acest an.

 

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.