ECONOMIC 2 martie 2021

Procedura de solicitare a ajutorului de minimis trece în online

de Daniela Luca | 891 vizualizări

Platforma din mediul virtual va fi pusă la dispoziția solicitanților 

Întreprinzătorii din Sfântu Gheorghe vor putea solicita online ajutorul de minimis oferit de Primăria Sfântu Gheorghe prin rambursarea unei părți din impozitul pe clădiri. Deocamdată nu se știe data la care va fi deschisă sesiunea de depunere a proiectelor, iar platforma virtuală prin intermediul căreia se va realiza aceasta este în lucru.  

După șapte ani de la implementarea schemei de minimis care vizează rambursarea unei părți din impozitul pe clădiri, întreprinderile mici și mijlocii din Sfântu Gheorghe vor solicita exclusiv online acest ajutor, pus la dispoziție de Camera de Comerț și Industrie Covasna, în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe. 

„Acum am trimis draftul minimisului respectiv către Consiliul Concurenței. Am făcut niște modificări. Am vrea să trecem cât mai mult pe online, adică depunerile să fie online. Vrem să îi sprijinim pe cei care apelează la acest proiect să completeze mai ușor și mai automatizat toate hârtiile care sunt necesare. Eu sper că până în aprilie vom avea programul. Mai lucrăm la platformă cu informaticianul. Trebuie și platforma să fie funcțională atunci când e gata minimisul. Deci va fi strict online anul acesta”, ne-a spus luni președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna, Edler András-György. 

Așadar, procedura va fi mai simplă, spune conducerea CCI Covasna, pentru că unele date care se repetă în anumite documente vor fi completate automat de către platformă. 

„Avem nevoie de o semnătura digitală pe documente. Nu toată lumea are așa ceva, dar știm că fiecare firmă lucrează cu câte un contabil și fiecare contabil are câte o semnătură digitală. Deci în cel mai rău caz, am prevăzut că solicitantul poate împuternici pe cineva să depună documentația respectivă. Și adeverințele de la primărie se pot solicita prin email, adică cineva poate să depună solicitare de minimis din birou, fără să se deplaseze undeva”, a mai spus Edler András-György. 

Conform acestuia, și anul trecut au fost câteva firme care au făcut solicitările online, însă aceste cazuri au fost mai degrabă o excepție.  

„Am zis că dacă anul acesta va fi totul online, le vom ușura puțin și calea spre digitalizare pentru că dacă totul decurge conform planului, atunci acea platformă va fi una care va ușura munca, nu o va îngreuna. Evident, această platformă implică timp și bani din partea noastră”, a mai precizat președintele CCI Covasna. 

Totodată, anul acesta va fi disponibilă și schema de ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor în cadrul IMM-urilor din reședința de județ, afectate de pandemie, dar și pentru stimularea investițiilor în cadrul firmelor instalate în Parcul Industrial Câmpu Frumos, ambele puse la dispoziție anul trecut. 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.