ECONOMIC 12 aprilie 2021

Primăria Târgu Secuiesc acordă facilităţi unităţilor de alimentaţie care doresc să îşi construiască terase

de Agerpres | 1249 vizualizări

Unităţile hoteliere şi de alimentaţie publică din municipiul Târgu Secuiesc, care doresc să-şi construiască terase pentru servirea clienţilor, vor beneficia de sprijin din partea autorităţilor locale, acestea urmând să primească, timp de un an, o reducere de 50% din impozitul datorat bugetului local.

Viceprimarul Szilveszter Szabolcs a declarat că decizia de a acorda această facilitate firmelor locale a fost luată în contextul pandemiei de coronavirus, care a afectat foarte mult şi întreprinzătorii din domeniul HORECA.

Acesta a mai menţionat că terasele nu vor putea fi construite haotic în centrul municipiului, ci după un proiect standard pus la dispoziţie de Primărie, care se încadrează în specificul arhitectural al zonei.

„Văzând situaţia, am zis de ce să nu deschidem şi noi centrul oraşului pentru terase, aşa cum este şi în alte localităţi. Dar pentru ca să protejăm look-ul oraşului am convenit că trebuie să venim cu un proiect acceptabil şi uniform. (...) Aşa că am iniţiat o hotărâre de consiliu prin care hotelurile, barurile sau restaurantele din centru care construiesc terase după proiectul nostru, pe care, desigur, Primăria îl va da gratuit, vor beneficia de o reducere de 50% la impozit pentru primul an de funcţionare a teraselor, pentru ca să îşi poată recupera măcar parţial investiţia. Dar, cum spuneam, condiţia este să construiască terasele aşa cum le cerem noi, după un proiect făcut de un arhitect care l-a pus gratuit la dispoziţia Primăriei“, a precizat dr. Szilveszter Szabolcs.

Viceprimarul a menţionat, în context, că autorităţile locale doresc să promoveze mai mult oraşul ca destinaţie turistică pentru a atrage pe viitor mai mulţi oaspeţi din ţară şi străinătate, afirmând că Târgu Secuiesc este una dintre cele mai frumoase, autentice şi inedite localităţi din Transilvania.

„Încercăm să deschidem centrul către turişti, pentru că în curând se va finaliza şi aeroportul civil de la Ghimbav Braşov şi vor veni mai mulţi turişti în Transilvania. Târgu Secuiesc este, aşa cum spunea un prieten, o bijuterie, este un oraş unic în ţară şi nu este industrializat. Are un potenţial foarte mare, dar trebuie să capacităm şi oamenii pentru a dezvolta oferta turistică“, a mai spus acesta.

Târgu Secuiesc, aflat pe drumul ce leagă Moldova de Ardeal, este supranumit şi „oraşul breslelor“, pentru că, pe vremuri, era unul dintre cele mai importante centre meşteşugăreşti din regiune.

Oraşul este unic în România prin faptul că din centrul acestuia pornesc, asemenea razelor soarelui, peste 70 de străduţe înfundate, denumite curţi, ce nu poartă nici astăzi un nume, fiind doar numerotate, iar fiecare dintre ele aparţinea pe vremuri câte unui meseriaş.

În oraş existau 11 bresle, primele apărute la sfârşitul secolului al XVI-lea, printre acestea numărându-se tăbăcarii, cizmarii, cojocarii, fierarii, croitorii, turtarii, măcelarii, pălărierii şi tâmplarii. Lucruri pe care ei le-au folosit cândva sunt adunate astăzi la Muzeul breslelor din localitate.

În anul 1834 un incendiu puternic a distrus aproape trei sferturi din oraş, dar acesta a renăscut, locul căsuţelor din lemn ale meşteşugarilor fiind luat treptat de casele din piatră, etajate, ale negustorilor, cu balcoane elegante de fier forjat, care pot fi văzute şi astăzi pe cele patru laturi ale pieţei centrale.

Printre cele mai frumoase clădiri se numără fosta Casă de Economii, ce găzduieşte astăzi sediul Primăriei, dar şi Casa de Cultură, aflată în imediata vecinătate, fostă cafenea şi hotel, care are o sală de spectacole ce păstrează intacte stilul şi farmecul de acum o sută de ani.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.