Lipsa zăpezii, un pericol real pentru culturile agricole
Ce spun specialiștii covăsneni din acest domeniu despre vremea deosebit de caldă pentru luna ianuarie
Agricultura covăsneană va suferi pierderi dacă în perioada următoare nu va ninge. Asta pentru că temperaturile actuale, foarte ridicate pentru luna ianuarie, nu permit culturilor să se dezvolte într-un ritm normal. E nevoie de cel puțin câteva nopți de îngheț, dar și de zăpadă, pentru ca pomii, grâul și rapița să nu fie puse în pericol, spun fermierii.
Cu toate că absența temperaturilor mai scăzute, specifice lunii ianuarie, nu le pune deocamdată mari piedici fermierilor, iar culturile sunt în siguranță, lucrurile ar putea să scape de sub control dacă nu va ninge deloc, spun specialiștii în domeniul agriculturii. În plus, dacă nu vor fi precipitații, vor apărea probleme şi la restul culturilor, nu doar la grâu și rapiță, pentru că solul nu va avea destulă umiditate.
„Deocamdată nu sunt probleme, dar dacă o să continue așa, pot să apară probleme mai ales în pomicultură și în cultura mare, adică la grâu și rapiță. Mă refer la acele bacterii și insecte care, în mod normal, la temperaturi scăzute, dispar. Deci, probabil, dacă se continuă așa, vom avea nevoie de tratamente suplimentare contra insectelor și a fungicidelor, mai ales la cultura de grâu, dar deocamdată nu sunt probleme. Ar fi bine să fie un strat de zăpadă de cel puțin 50 de centimetri, și pentru rezerva de apă, și pentru ca să intre vegetația în stare de hibernare. E o problemă, pentru că rezerva de apă se reface prin topirea zăpezii, adică apa se infiltrează în straturile inferioare. Acum șapte, zece ani aveam niște ierni adevărate și rezerve de apă suficiente și pentru perioada mai caldă. Nu doar lipsa de precipitații, ci și lipsa de rezervă de apă din sol ne afectează acum foarte mult, pentru că nu avem resurse de apă pentru irigare. Nici la nivel național și nici la nivel județean sistemul de irigare nu este pus la punct. Nu stăm foarte rău, dar mai avem de recuperat. Toată lumea e în așteptare acum, pentru că nu știm cum vor evolua lucrurile și cum ne va afecta încălzirea asta globală în timp. Deocamdată, culturile arată destul de bine”, ne-a spus directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Covasna, Kozma Béla.
„Cum va da Dumnezeu, așa va fi. Noi nu putem să facem nimic”
Un agricultor din Câmpul Frumos ne-a spus că este un an atipic și că este mare nevoie de îngheț.
„Nu e bine că e atât de cald iarna, pentru că bacteriile nu mor, dar asta e. Dacă în primăvară vor da năvală insectele, va trebui să tratăm cu ceva atunci. Dacă n-a înghețat pământul acum, e problemă. Anul trecut au fost vreo două sau trei zile în care au fost și –20 de grade. Ar fi bine să fie măcar așa, dar nu e. Pot apărea și mugurii de la căldură, iar apoi să înghețe, ceea ce iar va afecta pomicultura. Cum va da Dumnezeu, așa va fi. Noi nu putem să facem nimic. Asupra prețurilor nu își va pune amprenta treaba asta, pentru că prețul e dictat de piață. Nu interesează pe nimeni dacă ai mai puțină marfă sau mai multă”, ne-a spus Alic Cucu.
Meterologii anunță că temperatura aerului va avea în continuare valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile țării.