ECONOMIC 15 iulie 2020

Comuna în care miroase a asfalt proaspăt

de Daniela Luca | 2224 vizualizări
La cât se cifrează până în prezent investițiile în infrastructură și la ce stadiu au ajuns

Lucrările la infrastructura rutieră continuă pe mai multe străzi din comuna Ozun. Potrivit unui raport al Primăriei, banii necesari pentru aceste investiții vin atât de la Guvern, cât și din fonduri europene. Totuși, autoritățile spun că locuitorii din comună nu sunt foarte preocupați de sursa din care provin banii pentru modernizare. Pentru ei contează să știe că atunci când ies din curte nu calcă în noroi, ci pe asfaltul bine pus, așa cum este normal pentru anul 2020. 

În toate cele șapte sate din comuna Ozun se lucrează la infrastructură. Marți, la orele prânzului, muncitorii erau deja istoviți de muncă și de căldură. Utilajele grele perfecționau straturile de asfalt negre, nou-nouțe. 

„Scopul nostru, nu numai al primarului, ci și al consilierilor locali din comuna Ozun este ca prin activitatea și prin munca noastră și a întregului colectiv de la primăria Ozun să creăm acea atmosferă prielnică pentru o viață mai bună, mai sănătoasă și fără probleme legate de viața socială. Astăzi mi-am propus să prezint numai acele proiecte care sunt în derulare în cursul anului 2020. După 27 de proiecte, în ultimii cinci ani, pot să vă spun că un proiect are o durată de implementare între patru și șase ani. Cred că orice UAT din această țară trebuie să își pună la punct infrastructura de bază. Aici mă refer la drumuri, străzi, apă, canalizare, gaz pentru că nu pot să accept să avem o dezvoltare economică fără să avem această infrastructură creată”, a spus la chiar la începutul unei conferinței de presă organizate luni la Centrul de Cultură din Bicfalău, primarul Ráduly István. 

Fondurile necesare pentru modernizarea străzilor vin din cele două surse de finanțare, Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Totuși, pentru săteni contează ca străzile să fie făcute, indiferent din ce sursă vin banii, spun autoritățile.  

Ce s-a făcut din bani europeni? 

Astfel, printre investițiile care sunt în curs de realizare prin AFIR, cu fonduri europene se numără modernizarea străzilor din Comuna Ozun, proiect în valoare este de 6,6 milioane de lei. Acesta este implementat în proporție de 95%, spun autoritățile locale. 

În cel mult o lună ar trebui să se finalizeze toate lucrurile prevăzute în proiect: șapte străzi din Ozun, cinci străzi și două poduri din Bicfalău. 

„Sper că în 20 de zile, maxim într-o lună să se termine investiția. În fiecare zi s-a turnat covor asfaltic la noi în comuna Ozun. Așa a fost proiectat, încât s-a scos 60 centimetri din fundația străzii și a fost refăcut în totalitate drumul”, a precizat Ráduly István. 

Aproape 10 milioane de lei de la Guvern 

Totodată, prin fondurile guvernamentale se modernizează, în paralel, acele tronsoane de drum care nu erau prevăzute în alte proiecte. Comuna a reușit să obțină aproape 10 milioane de lei pentru aceste lucrări care au început în urmă cu trei săptămâni. 

„Noi tot ne mândrim cu fonduri europene și e foarte bine pentru că trebuie să luăm cât mai mulți bani de la Bruxelles și eu mă străduiesc să iau maximul și iau și în locul altora, dar am obținut 6,6 milioane de lei din fonduri europene și 9,8 din fonduri guvernamentale. Lucrarea este începută. Se lucrează în paralel și sunt foarte mulțumit că executantul este aceeași firmă ca și în cazul lucrărilor pe fonduri europene, pentru că atunci poate organiza șantierul în așa fel, încât să fie o continuitate, pentru că în acest proiect am putut cuprinde acele tronsoane de străzi sau drumuri comunale care nu au intrat până acum din cauza plafonului maxim de 1 milion de euro la AFIR”, a explicat primarul. 

Investiția vizează peste 2.700 de metri de drumuri comunale și tot atâția metri de străzi din Ozun, 555 de metri de străzi din Bicfalău și 580 de metri de stradă din Lisnău. În prezent s-a executat 15% din totalul lucrărilor prevăzute în proiect, iar investiția ar trebui să se finalizeze în luna decembrie a anului viitor, conform planurilor autorităților. 

Alți 2,6 milioane de lei, obținuți prin PNDL, sunt cheltuiți pentru „reabilitarea prin ranforsare cu strat de uzură din beton asfaltic, pe drumul comunal DC27, în comuna Ozun”. Lucrarea conține consolidarea structurii drumului, așternerea unui covor asfaltic pe o lungime de peste cinci kilometri și remodelarea șanțului din marginea carosabilului. 

În total, s-a executat 25% din lucrare, spune primarul. Termenul de realizare a acestei lucrări este decembrie 2021. 

Trotuarele, la un pas de finalizare  

Trotuarele de-a lungul drumului național DN11 din localitatea Sântionlunca sunt la un pas de finalizare. Proiectul este 99% gata, spun reprezentanții primăriei. Urmează să se termine lucrările la un șanț betonat pentru apă pluvială de câțiva zeci de metri, mai arată autoritățile. Acestea precizează că proiectul finanțat cu peste 900.000 de lei din bugetul local a început în 2018, iar anual s-a executat câte un kilometru de trotuar. În luna august a acestui an este termenul limită de realizare. 

Mai sunt și alte proiecte câștigate pe Primăria Ozun care sunt în curs de licitație publică pentru execuție. 

Pe lista acestora se numără și alte străzi pe care încă n-a fost turnat asfalt, dar și construirea și dotarea unei grădinițe cu program prelungit în comuna Ozun, reabilitarea și modernizarea căminului cultural din satul Lisnău, reabilitarea clădirii fostului sfat popular din satul Lisnău pentru înființarea unui centru de asistență socială și reabilitarea și modernizarea clădirii școlii din localitatea Bicfalău. 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.