ECONOMIC 28 iunie 2018

Cine se bucură de efectele ploilor abătute peste județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1295 vizualizări

Chiar dacă în unele cazuri aversele au produs inundații, există totuși oameni care se bucură de venirea ploilor

„Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Cam așa s-ar putea descrie situația produsă de ploile abundente căzute în țară și în special în județul Covasna începând din noaptea de marți spre miercuri. Dacă cei afectați de inundații ar prefera seceta, vin de cealaltă parte agricultorii covăsneni care spun că ploaia venită acum, după o primăvară secetoasă, este o binecuvântare pentru culturile lor.

„Erau necesare aceste ploi. Am avut o primăvară, aprilie – mai, secetoasă cu deficit de umiditate. Acum natura recuperează puțin, era nevoie. Excesul de umiditate nu este deocamdată o problemă”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, directorul Direcției Agricole Covasna, Könczei Csaba.

În timp ce agricultorii așteptau o astfel de vreme, mai există și cei care resimt efectele negative ale ploilor excesive.

Aproximativ 1470 de consumatori din patru localități covăsnene, Belin, Belin Vale, Aita Mare și Aita Medie au rămas fără energie electrică ca urmare a ploii abundente de miercuri. Până miercuri la prânz problema a fost remediată.   

Și pompierii de la ISU Covasna au avut de furcă din cauza precipitațiilor. Tot în cursul zilei de miercuri, aceștia au acționat la evacuarea apei de la subsolul piscinei din Sfântu Gheorghe. De asemenea, și pe strada Mikes Kelemen din Sfântu Gheorghe a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a degaja apa, dar și la două subsoluri aparținând unor societăți comerciale din strada Oltului, respectiv Ciucului.  

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.