ECONOMIC 21 februarie 2020

Anul 2021 – un nou termen pentru finalizarea Aeroportului Brașov

de Daniela Luca | 6514 vizualizări

Autoritățile spun că până la sfârșitul anului proiectul va fi finalizat în proporție de peste 90% 

Dacă în urmă cu un an se vorbea despre finalizarea Aeroportul Ghimbav-Brașov până în 2020, joi, 20 februarie a.c., autoritățile brașovene au anunțat că primele decolări și aterizări ar trebui să aibă loc în vara anului viitor, conform planurilor. Totodată, cea mai importantă investiție care se va realiza anul acesta ar urma să fie cea a terminalului de pasageri. 

Lucrările la Aeroportul Ghimbav-Braşov nu stau pe loc, spun reprezentanții Departamentului care se ocupă de proiectul Aeroportului, din cadrul Consiliului Județean Brașov. Joi, 20 februarie, într-o conferință de presă susținută la Sfântu Gheorghe, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a vorbit despre stadiul lucrărilor, despre principalele investiții care s-au realizat anul trecut, dar și despre cele aflate în derulare în 2020. Conform estimărilor, primul zbor ar trebui să se realizeze în vara anului viitor, iar concesionarea Aeroportului se va realiza în 2022.  

Adrian Veștea spune că „gheața s-a spart” anul trecut când Guvernul a alocat peste 23 de milioane de lei pentru această investiție importantă. Anul acesta suma a fost suplimentată. 

„Anul acesta, în urma demersurilor făcute la Guvernul României am obținut suma de 50 de milioane de lei. Practic în felul acesta am reușit să creionăm un buget și să ne bazăm în primul și în primul rând pe resursele proprii, dar am sprijin și din punct de vedere guvernamental. Întregul proiect ajunge undeva la peste 100 de milioane de euro”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov. 

Anul acesta încep lucrările la terminalul de pasageri 

Contractul pentru construirea terminalului de pasageri a fost semnat în luna august și urmează ca în scurt timp să se obțină ordinul de începere. Execuția lucrărilor de construcții și instalații va dura nouă luni. Terminalul de Pasageri de la Brașov avea 12.000 de metri pătrați și va fi astfel pe locul trei ca mărime după terminalele de la Otopeni și Cluj. 

Tot în 2020 continuă lucrările la cele nouă obiective, printre care clădire energetică, gospodărie apă, drumuri perimetrale, rețele utilitare, remisă PSI, platformă anti-suflu și porți de acces. Acestea ar urma să fie gata în luna august a acestui an, spune președintele Consiliului Județean Brașov. 

Primul zbor, în vara anului 2021

Totodată, îl luna decembrie a anului trecut a fost semnat contractul pentru balizaj, amenajare bandă și pistă. Pentru aceste obiective proiectul tehnic este pe final, urmând să fie emise autorizațiile de construcție. Dacă lucrurile vor decurge conform planului, primul avion va decola din noul Aeroport în vara anului viitor, spun autoritățile.  

„De asemenea, tot în prezent am finalizat procedura de achiziție pentru drumul perimetral și sistemul video din interiorul Aeroportului. Tot în această perioadă finalizăm procedura de achiziție pentru marcaje. Noi estimăm ca primul zbor să fie anul viitor, în vară. Să sperăm că luna iunie va fi luna în care vom reuși să aterizăm și să decolăm de pe Aeroportul de la Brașov. De asemenea, fiindcă avem o obligație stabilită de reglementările europene, va trebui să mergem cu acest Aeroport spre concesiune, iar acest obiectiv ne dorim să se realizeze în anul 2022. (...) Am toată convingerea că vom fi într-un progres de peste 90% până la finele anului, conform graficelor de execuție pe care astăzi le avem în implementare. Sper să nu apară situații neprevăzute din punct de vedere al firmelor care au contractat aceste lucrări, iar progresul va fi pe măsură și vă asigur de acest lucru”, a mai adăugat Adrian Veștea. 

Acesta și-a exprimat speranța ca finalizarea și concesionarea Aeroportului Ghimbav-Brașov să se realizeze în termenele prevăzute.

În momentul în care va ajunge la un milion de pasageri, noul Aeroport va crea aproximativ 1.000 de locuri de muncă, mai spun autoritățile din județul vecin. 

„Eu cred că viitorul se numește cooperare”

Potrivit studiilor realizate de specialiști, pe o rază de 60 de kilometri în jurul unui aeroport se dezvoltă toate localitățile, astfel că și județul Covasna va avea de câștigat de pe urma finalizării acestei investiții majore pentru Regiunea Centru. Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, a subliniat în cadrul conferinței de presă importanța cooperării cu județul Brașov. 

 „Eu cred că viitorul se numește cooperare. Mai pe larg – cooperare regională și dacă județul Covasna are o cooperare de sute de ani cu județul Harghita și Mureș, are de vreo zece ani de zile cooperare regională și cu județul Brașov pentru că obiectivul numărul unu al județului nostru este conexiunea turistică și economică la artere principale și desigur modernizarea infrastructurii. Dacă de zeci de ani noi, cei din județul Covasna, am mers numai la muncă, dacă de zece ani de zile mergem la cumpărături, în următorii zece ani de zile vrem să fim conectați turistic și economic la arterele principale”, a spus în cadrul aceleiași conferințe de presă, Tamás Sándor. 

Soluția arhitecturală a Aeroportului Ghimbav-Brașov este inspirată din stilul gotic transilvănean și este realizată de arhitectul braşovean Dorin Ştefan.

Anul trecut, termenul de finalizare a Aeroportului era stabilit pentru 2020, însă și atunci autoritățile brașovene au explicat că acesta depinde foarte mult de birocrație. 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.