ACTUALITATE Acum 1 ora, 46 minute

Șofer de 34 de ani din Târgu Secuiesc, prins la volan sub influența substanțelor psihoactive

de Daniela Luca | 255 vizualizări

Un nou caz care ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitatea în trafic a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03:15. Polițiștii din Târgu Secuiesc, aflați în timpul serviciului, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani. Conducătorul auto a fost testat pentru consum de substanțe interzise, iar rezultatul a ieșit pozitiv.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

„Vineri, 7 noiembrie 2025, în jurul orei 03:15, polițiștii din Târgu Secuiesc aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.

Cel în cauză a fost supus unei testări preliminare pentru determinarea consumului de substanțe interzise, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar analizele de laborator au confirmat prezența substanțelor cu efect psihoactiv în organism”, transmite IPJ Covasna.

În 2024, în județul Covasna, au fost efectuatuate 1.323 de teste antidrog, iar aproximativ 5% dintre acestea au avut rezultat pozitiv.

În prezent, polițiștii rutieri au în dotare 16 aparate pentru efectuarea testărilor. Alte șase aparate sunt disponibile la structurile de ordine publică.

Sursa foto: ilustrativ. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.