ECONOMIC 24 decembrie 2020

Administrațiile locale din județul Covasna au primit bani de la guvern

de Iulia Drăghici - Taraș | 2469 vizualizări

Treizeci și unu de unități administrative din județul Covasna au primit la sfârșitul anului în total 18,5 milioane de lei din fondul de rezervă al guvernului. Suma transferată din redistribuirea națională poate fi utilizată de orașele și municipalitățile județului pentru costurile operaționale.

„Este adevărat că unitățile administrative din județul Covasna au primit mai puțini bani decât sumele solicitate, dar sunt sigur că fiecare primar va identifica un scop optim destinat pentru aceste sume”, a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.

Sfântu Gheorghe a primit puțin peste 7,5 milioane de lei, Târgu Secuiesc 2 milioane de lei, Covasna 1,5 milioane de lei, iar Baraolt și Întorsura Buzăului câte 1 milion de lei. Dintre municipalitățile rurale, Sita Buzăului a primit cei mai mulți bani, 900 de mii de lei. O jumătate de milion de lei a fost alocat localităților Barcani și Dobârlău și 200 de mii de lei către Bodoc, Brăduț, Cernat, Ghelința, Ozun, Sânzieni, Turia și Zagon. Bugetele comunelor Brateș, Brețcu, Chichiș, Ilieni, Lemhia, Poian, Reci, Valea Crișului și Vârghiș au primit 150 mii de lei, în timp ce bugetele localităților Arcuș, Comandău, Estelnic, Malnaș, Mereni și Moacșa au crescut cu 100 de mii de lei.

Pentru comunele mici, suma de bani primită este de mare ajutor. Tánczos Szabolcs, primarul comunei Brateș a declarat printre altele, că din cadoul guvernului vor beneficia persoanele cu dizabilități și probleme sociale, respectiv, suma va fi alocată  compensării prestațiilor din partea statului. „Am primit bani din fondul de rezervă al guvernului și în cursul lunii septembrie, aceștia au fost folosiți pentru investiții. Aceste subvenții vin în ajutorul bugetelor localităților datorită faptului că toate „verigile” indispensabile funcționează împreună la nivel local, județean și național”, a mai subliniat primarul.

Sursa: Comunicat de presă Consiliul Județean Covasna. 

Sursa foto: Primăria Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.