TEGA continuă distribuirea găleților pentru deșeurile biodegradabile
Locuitorii le pot prelua și de la sediul companiei de salubrizare
Proiectul de colectare a deșeurilor biodegradabile avansează la Sfântu Gheorghe. Compania de salubrizare TEGA va continua, începând de luni, 7 septembrie, distribuirea gratuită a recipientelor gri care vor servi la colectarea acestor tipuri de deșeuri. Acțiunea va începe în zona străzilor Grigore Bălan, Daliei, Lăcrămioarei și Crizantemei, informează TEGA.
Pentru că a dat rezultate îmbucurătoare, proiectul pentru colectarea biodegradabilelor, care a ajuns la aproape jumătate dintre locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe, se va extinde mai departe, începând de luni.
„Atragem atenția că la punctele de colectare se găsesc pubele special marcate cu eticheta roșie pentru deșeurile BIO. Dorim să atragem atenția și asupra faptului că se pot folosi și alte tipuri de găleți, după preferința locuitorilor. Acțiunea va începe în zona străzilor Grigore Bălan, Daliei, Lăcrămioarei și Crizantemei. Cei care nu sunt acasă în momentul distribuirii pot veni personal la sediul TEGA (str. Crângului 1) pentru a prelua găleata”, transmite TEGA pe pagina de Facebook.
Astfel, în aceste găleți speciale vor fi adunate toate materialele biodegradabile, precum deșeuri din bucătărie, zațul de cafea, pliculețele de ceai, șervețelele de hârtie folosite, cojile de fructe, legume, flori sau alte resturi de mâncare.
Compania de salubrizare atenționează că uleiul alimentar uzat se colectează separat.
Programul-pilot prin care se dorea monitorizarea impactului acestei schimbări în rândul locatarilor de la blocuri a fost demarat în luna iunie a anului trecut, când astfel de pubele au fost repartizate pe câteva dintre străzile din municipiu, iar covăsnenii s-au conformat exemplar, spun reprezentanții TEGA.