ECOLOGIE 7 noiembrie 2022

Luna octombrie la Garda de Mediu Covasna: amenzi totale de 25.000 de lei

de Daniela Luca | 1082 vizualizări

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna au avut în octombrie 2022 un număr de 40 inspecții, în urma cărora au aplicat șapte sancțiuni. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 25.000 de lei, informează instituția, prin intermediul unui comunicat de presă. Tot luna trecută, în urma controalelor, a fost suspendată activitatea unei societăți.

Valoarea amenzilor date de Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna în primele zece luni ale anului 2022 se ridică la 711.900 de lei, dintre care 25.000 lei în luna octombrie. Deși mai sunt două luni până la finalul anului, suma totală a amenzilor date până acum a depășit-o pe cea din 2021. 

Pe parcursul acestui an au fost efectuate în total 252 de inspecții neplanificate, 57 inspecții planificate tematic, patru inspecții planificate şi două inspecții SEVESO.

Bilanțul mai arată că cele mai multe nereguli găsite de comisarii de mediu sunt cele legate de lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, neasigurarea colectării separate a deşeurilor, neluarea măsurilor de prevenire, eliminare sau reducere a impactului asupra mediului înconjurător, nerespectarea actelor de reglementare obținute, nedepunerea declarației la fondul pentru mediu, dar și lipsa evidenței gestiunii deșeurilor. 

Din cele șapte sancțiuni aplicate în luna octombrie, patru au fost avertismente și două amenzi. 

„Ca urmare a acțiunilor de inspecții realizate, au fost aplicate 82 sancțiuni principale, respectiv 27 avertismente și 55 amenzi contravenționale, în valoare totală de 711.900 lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a șapte societăți și s-a propus suspendarea actelor de reglementare la o societate”, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției „Observatorul de Covasna”, care prezintă activitatea pe primele zece luni a Gărzii de Mediu Covasna.

Un raport care includea activitatea pe întreg anul 2021 a Gărzii de Mediu Covasna arăta că, pentru neregulile constatate în cele 336 de inspecții, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 666.700 de lei. 

În 2020, Garda de Mediu Covasna a dat amenzi în valoare totală de 950.800 lei, aproape dublu față de 2019, când s-au aplicat amenzi și sancțiuni de 530.500 de lei.

Sursa foto: Facebook/Garda de Mediu Covasna

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.