ECOLOGIE 6 ianuarie 2022

Garda de Mediu Covasna: peste 666.000 de lei, cuantumul amenzilor aplicate în 2021

de Iulia Drăghici - Taraș | 1142 vizualizări

Un raport, care include activitatea pe întreg anul 2021 al Gărzii de Mediu Covasna, arată că, pentru neregulile constatate în cele 336 de inspecții, planificate și neplanificate, derulate în această perioadă, au fost aplicate 85 de sancțiuni, dintre care 30 de avertismente și 55 de amenzi. Valoarea totală a acestora se ridică la 666.700 de lei. 

Anul acesta, activitățile a nouă societăți au fost suspendate de Garda de Mediu. Totodată, trei căruțe și o autoutilitară au fost confiscate pentru transport ilegal de deșeuri.  

„Inspecțiile realizate au avut ca prioritate verificarea sesizărilor, a respectării condițiilor impuse de actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar și a măsurilor impuse cu ocazia verificării reclamațiilor”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Garda de Mediu. 

Un bilanț anterior, care arăta activitatea pe primele 10 luni din 2021 ale Gărzii de Mediu Covasna a indicat faptul că cele 76 de sancțiuni aplicate în această perioadă au însumat amenzi de 631.300 de lei, peste valoarea din întreg anul 2019.

De remarcat este că au fost aplicate amenzi mai mici decât în 2020. În cursul acelui an, Garda de Mediu Covasna a efectuat în total aproape 350 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate 74 sancțiuni în valoare totală de 950.800 lei. Suma a fost aproape dublă față de 2019 când s-au aplicat amenzi în valoare totală de 530.500 de lei. 

Neregulile cel mai frecvent întâlnite sunt cam aceleași ca în anii trecuți, potrivit comunicatului de presă trimis de Garda de Mediu: lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, nedepunerea declarației la fondul pentru mediu, abandonarea deșeurilor, eliminarea deșeurilor prin ardere, lipsa evidenței gestiunii deșeurilor, transportul deșeurilor fără a deține formulare de încărcare/descărcare deșeuri. 

Sursa foto: Facebook/Garda de Mediu Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.