Curățenie la Olt! Este vizat un tronson de 5 km din Sfântu Gheorghe
Fundația Comunitară Covasna organizează o primă acțiune de ecologizare a malurilor Râului Olt, în zona orașului Sfântu Gheorghe, pe tronsonul Sepsi Arena, până la ieșirea din oraș spre Chilieni, pe o distanță de 5 kilometri. Activitatea, la care sunt așteptate toate persoanele interesate, este programată pentru sâmbătă, 15 mai, începând de la ora 10:00. Demersul face din programul „Oltul cu apele curate”.
„În data de 15 mai, sâmbătă organizăm o acțiune de igienizare pentru curățarea Oltului. Acțiunea face parte din programul Oltul cu apele curate, care are ca scop curățarea și păstrarea curățeniei apei Oltului pe tronsonul izvor-Sfântu Gheorghe, în acest scop vor fi montate camere de supraveghere respectiv table de atenționare pe traseul râului. Programul se finalizează în august, până atunci vor avea loc acțiuni mai mici de curățare în locurile mai afectate de contaminare.
Invităm pe toți cei pentru care contează curățenia mediului înconjurător și protecția resurselor naturale”, a transmis Fundația Comunitară Covasna marți, printr-un comunicat de presă.
Tronsonul vizat de această acțiune este Sepsi Arena – ieșire din oraș spre Chilieni (5 km). Vor fi patru puncte de întâlnire la ora 10:00: Sepsi Arena, în spatele magazinului Kaufland, Trident și stația Petrom spre ieșirea din oraș spre Chilieni.
Organizatorii asigură saci și mănuși, iar participanții pot să își aducă apă și eventual mâncare, pentru că acțiunea ar putea dura până la patru ore.
Evenimentul este organizat de Fundația Comunitară Covasna și Asociația Larmafa. Demersului s-au alăturat parteneri ca Tega, Apele Române - Direcția Apelor Olt Sfântu Gheorghe și Primăria Sfântu Gheorghe.
Acțiunea „Oltul cu apele curate” face parte din campania națională „Cu Apele Curate”, coordonată de Asociația Maimultverde.
În județul Covasna, acțiunea va ajunge astfel, în total, în 11 localități. Pe lângă Sfântu Gheorghe, vor fi acțiuni de curățenie, până în august, și în Ilieni, Chilieni, Ghidfalău, Bodoc, Olteni, Malnaș, Micfalău, Bixad, Băile Malnaș și Zoltan. Totodată, proiectul pilot include și alte 18 localități din județul Harghita.
Proiectul „Oltul cu apele curate” a fost prezentat prima dată în 22 martie, de Ziua Mondială a Apei.