ECOLOGIE 27 august 2021

Cum funcționează bariera de colectare a deșeurilor care a fost amplasată pe Râul Olt

de Iulia Drăghici - Taraș | 3596 vizualizări

Primul baraj de colectare a deșeurilor din județul Covasna a fost amplasat joi pe Râul Olt, în zona Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe (în spatele noului magazin Merkur). Este vorba despre o construcție plutitoare, ancorată de maluri, de 15 metri pe suprafața apei, care are și o plasă de aproape un metru sub apă. Investiția este un cadou pentru județul Covasna din partea Asociației Mai Mult Verde, care alături de Fundația Comunitară Covasna și alți parteneri, organizează anul acesta cel mai mare eveniment de ecologizare a Râului Olt. 

Amplasarea barajului a avut loc joi, 26 august, și de aceasta s-au ocupat reprezentanți ai asociației Mai Mult Verde din București. Principiul de funcționare al acestui baraj mobil este destul de simplu, după cum a explicat în același context, într-o conferință de presă, reprezentantul Serviciului de Gospodărire a Apelor, instituție parteneră în proiect, Sándor László. 

Este amplasată în amonte puțin față de confluența cu Pârâul Debren. (...) Are o parte gonflabilă, ancorată de cele două maluri. Plutește la nivelul apei și în jos are cam un metru de plasă. PET-urile și deșeurile plutitoare care vin se opresc în aceasta, iar curentul de apă, fiind amplasată în curbură, le conduce pe unul din maluri”, a explicat Sándor László. 

Locul unde a fost amplasată bariera a fost ales astfel încât zona să fie ușor accesibilă mașinilor de salubritate, care pot, din când în când, să preia gunoaiele care se adună acolo. 

Acest demers este unul important pentru că vine în completarea acțiunilor de ecologizare derulate până acum și care vor culmina cu evenimentul din 11 septembrie, unde voluntari din 31 de UAT-uri din Covasna și Harghita vor curăța malul Râului Olt, de la vărsare, până la ieșirea din județul Covasna, aproape de Ilieni. 

Cel mai important lucru pe care îl va rezolva această barieră din punctul nostru de vedere va fi atunci în perioada ecologizării, a marii acțiuni. Noi am avut o experiență, pe Râul Negru, când a fost organizată o altă acțiune, de o altă fundație, unde s-au strâns aceste PET-uri, iar în spatele barajelor, când scoți ceva, restul pornește la vale. Am avut deșeuri care au pornit la vale și din această cauză, la câteva zile, am avut o reclamație, în zona Leț, că s-a blocat și că sunt multe deșeuri. Acolo s-au oprit natural. Acum am zis să nu se oprească iar natural undeva, unde să nu știm, ci să se oprească în această barieră. Acesta va fi marele avantaj”, a mai spus Sándor László. 

Este de precizat și că în caz de inundații, bariera se îndepărtează și se lasă pe unul din maluri, astfel încât să nu devină un obstacol în calea apelor. Nici iarna nu va rămâne amplasată.   

Bariera a fost o donație și face parte din programul „Oltul cu apele curate”. 

Vreau să mulțumesc din partea Fundației Comunitare Covasna pentru cadoul oferit de Asociația Mai Mult Verde. Este un cadou oferit orașului și comunității”, a declarat și Toró Attila, reprezentant al Fundației Comunitare Covasna. 

Reprezentantul SGA, Sándor László, a spus joi, în cadrul conferinței de presă, că în general, Râul Olt nu este unul deosebit de murdar, ci mai degrabă probleme apar după weekend-uri, când oamenii ies la iarbă verde și nu își mai adună resturile.  Oricum, deșeurile sunt în general pe mal, spune acesta, așa că probabil astfel de bariere nu își vor găsi prea mult eficiența la noi, dar este totuși un cadou binevenit, mai ales că ar putea ajuta la conștientizarea importanței de a avea ape curate. 

Proiectul „Oltul cu apele curate” a fost prezentat prima dată în 22 martie, de Ziua Mondială a Apei. Activitatea Fundației Comunitare Covasna se înscrie în programul național, „Cu Apele Curate”. Se cunoaște în prezent doar faptul că punctul culminant, acțiunea de ecologizare, va avea loc în 11 septembrie. 

Sursa foto: Toró Attila 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.