ECOLOGIE 31 mai 2021

Aproximativ 30 de tone de gunoi adunate în acțiunea de curățenie din zona Őrkő - Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 13624 vizualizări

La Acțiunea Comunitară de Colectare a deșeurilor a Asociației GAL Sepsi, care a avut loc sâmbătă, 29 mai, pe dealul străzii Borvíz, în apropierea cartierului Őrkő, au participat peste 40 de voluntari, adulți și copii, reprezentanți ai ONG-urilor și ai instituțiilor publice, oameni care locuiesc în Őrkő și în alte părți ale orașului Sfântu Gheorghe. Aceștia au colectat aproximativ 30 tone de gunoi în cele trei containere amplasate.

În cadrul acțiunii am asigurat participanților apă, cafea și gustare, mănuși, lopeți, greble, saci de gunoi.

În săptămâna premergătoare acțiunii, ONG-urile care lucrează în Őrkő (Serviciul de Ajutor Maltez și Organizația Caritas) au organizat activități de sensibilizare și educare  pentru copiii din Őrkő cu tema îngrijirii mediului.

Scopul nostru a fost să curățăm zonele marginalizate ale orașului, dorim să mulțumim și pe această cale partenerilor noștri pentru sprijinul acordat și voluntarilor pentru implicare.

Vom continua șirul de acțiuni comunitare”, au transmis organizatorii luni, printr-o informare de presă.

Acțiuni similare au fost organizate și în 2019 în cartierul Câmpul Frumos, în zona carierei de Piatră de la Őrkő și cartierul Ciucului, la care au participat în total 70 de voluntari.

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.