ECOLOGIE 11 octombrie 2021

Aproximativ 25.000 kg de deșeuri periculoase depozitate ilegal la Bățani

de Iulia Drăghici - Taraș | 1013 vizualizări

Este vorba despre o afacere cu dezmembrări auto, fără forme legale din punct de vedere al protecției mediului 

O activitate de dezmembrări auto, care nu avea acte de reglementare pe linie de protecția mediului, a fost depistată într-un control al autorităților covăsnene la Bățani. Pe un teren din comună, oamenii legii au găsit 20 de vehicule scoase din uz, adică în total aproximativ 25.000 de kilograme de deșeuri, ce conțineau lichide sau alte componente periculoase. Bărbatul care se ocupa de această activitate a fost amendat cu 10.000 de lei, iar în cauză s-a deschis și un dosar penal. 

Controlul a avut loc joi, 7 octombrie, și a fost făcut de polițiștii din cadrul I.P.J. Covasna - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și de la Postul de Poliție Bățani, împreună cu personalul de specialitate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna. 

Aceștia „au identificat pe raza comunei Bățani, un bărbat care a colectat și a depozitat pe suprafața unui teren, situat pe raza administrativ-teritorială a comunei, 20 de vehicule scoase din uz, ce conțineau lichide sau alte componente periculoase și care, conform H.G. 856/2002, fac parte din categoria deșeurilor periculoase. 

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că persoana în cauză nu a luat și nu a respectat măsurile obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase. 

Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au procedat la ridicarea și predarea în custodia persoanei în cauză a celor 20 vehicule scoase din uz (aproximativ 25.000 kg. de deșeuri periculoase) cu obligația de a nu aduce modificări cantitative sau calitative acestora până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii au deschis dosar penal, cercetările fiind continuate aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare  sau eliminare a deșeurilor periculoase conform art. 66, alin. 1,  lit. b din O.U.G. nr. 92/2021”, a informat, printr-un comunicat de presă, IPJ Covasna. 

Garda de Mediu Covasna a transmis, în aceeași speță, că persoana fizică „desfășura activitatea de dezmembrări auto, fără a deține acte de reglementare pe linie de protecția mediului.

Persoanei fizice i s-a aplicat amendă contravențională în valoare de 10.000 lei și s-a interzis desfășurarea activității, până la obținerea actelor de reglementare”, conform unei postări publicate pe pagina de Facebook.  

Sursa foto: Facebook/ Garda de Mediu Covasna. 

Iulia Drăghici – Taraș 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.