Proiectul noului Cod rutier a fost modificat: amenzile au fost micşorate faţă de propunerea iniţială
Sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dat publicităţii, vineri, proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma revizuită în urma dezbaterii publice, informează Mediafax.
Practic, forma revizuită, făcută publică la nouă zile după cea iniţială, include sancţiuni sensibil mai mici decât cele din prima variantă a proiectului.
De pildă, la articolul dedicat claselor de sancţiuni, cele prevăzute la clasa a VI-a sunt acum între 51 şi 120 de puncte de amendă, ceea ce înseamnă că un şofer va fi obligat să scoată din buzunar până la 9.600 de lei. În forma iniţială a proiectului de act normativ, cea mai severă clasă de sancţiuni era între 125 şi 200 de puncte de amendă, respectiv o sumă maximă de 16.000 de lei.
Sancţiuni mai blânde decât cele din prima formă a ordonanţei sunt şi cele de suspendare a carnetului în cazul unor accidente grave.
Astfel, unul dintre noile articole prevede că suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioadă de doi ani în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane, dacă norma de circulaţie încălcată este:
- conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul
- conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia sau în care se desfăşoară în mod normal
- depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus
- nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când instanţa de judecată sau, după caz, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea, ori încetarea procesului penal, pentru una din următoarele situaţii: lipseşte plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost înlocuită răspunderea penală”.
În prima formă a proiectului, cea mai aspră sancţiune de acest fel era suspendarea carnetului pentru cinci ani, „în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane dacă regula de circulaţie încălcată este conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul, atunci când instanţa de judecată sau, după caz, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea ori încetarea procesului penal cu aplicarea unei sancţiuni administrative”.
Din noua formă a proiectului a fost scoasă şi sancţionarea cu amendă din clasa a VI-a plus suspendarea permisului pentru doi ani în cazul şoferilor care trec pe roşu.
Conform noului proiect, nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului va fi sancţionată gradual, în funcţie de gravitatea consecinţelor, începând cu suspendarea carnetului pentru 60 de zile şi de la 6 la 8 puncte amendă.
Tot noua formă a ordonanţei prevede între 51 şi 200 de puncte amendă, plus suspendarea carnetului pentru un an, în cazul accidentelor rutiere soldate numai cu pagube materiale după:
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune
- nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere însoţite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată
- conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia
- depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus
- conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.
Conducerea PNL a blocat proiectul noului Cod Rutier iniţiat de ministrul de Interne, Radu Stroe, şi considerat a fi prea drastic în comparaţie cu precedentele legi. Liderul partidului a precizat, vineri, că i-a cerut ministrului să amâne introducerea proiectului în şedinţă de guvern şi să-l dezbată cu toate părţile implicate.
(digi24.ro)