ACTUALITATE 1 noiembrie 2022

Zorilor, o altă stradă din Sfântu Gheorghe pe lista celor vizate de modernizare totală

de Iulia Drăghici - Taraș | 635 vizualizări

Strada Zorilor din Sfântu Gheorghe se numără printre cele pe care autoritățile locale le vizează pentru modernizare. Costurile estimate în Documentația de Avizare a Lucrărilor pentru Intervenție (DALI) se ridică la aproape 6,2 milioane de lei. 

Subiectul modernizării străzii Zorilor a fost discutat în plenul Consiliului Local Sfântu Gheorghe în ședința ordinară a lunii octombrie. Astfel, a fost adoptată DALI, care prevede, printre altele, că tronsonul este vizat de reparații, pentru că prezintă degradări avansate ale structurii rutiere, motiv pentru care circulația se desfășoară „în condiții dificile, cu viteză foarte redusă. (...) Sistemul de iluminat public este aerian, cu stâlpi de beton, fiind într-o stare de degradare morală avansată. Sistemul de colectare a apelor pluviale este în stare funcțională și nu se prevede schimbarea lui. Sistemul de canalizare menajeră și de alimentare cu apă potabilă sunt învechite moral și se prevede modernizarea lor și eliminarea rețelelor vechi (sic!)”. 

Strada are o lungime de 637 de metri, iar intervențiile se vor ridica, estimativ, la 6.188.602 lei. Modernizarea acesteia va duce la îndeplinirea unor obiective importante, printre care reducerea riscului accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale sau victime omenești, respectiv asigurarea condițiilor optime de transport public și pietonal, după cum se mai arată în DALI. 

În aceeași ședință de Consiliu Local, de joi, 27 octombrie, aleșii au adoptat în unanimitate alte patru Documentații de Avizare a Lucrărilor pentru Intervenție (DALI), pentru străzile Gáll Lajos, Fermei, Privighetorii și Garoafei. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.