Ziua Porţilor Deschise la CNMV
Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” organizează azi Ziua Porţilor Deschise pentru înscrierea în grupa pregătitoare şi ciclul primar
Părinţii interesaţi să îşi înscrie copiii la grupa pregătitoare sau în ciclul primar au prilejul marţi de a descoperi oferta educaţională pentru anul şcolar 2015-2016 a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care organizează Ziua Porţilor Deschise. Astfel, în intervalul orar 9:00-17:00, atât părinţii, cât şi cei cei care doresc să vadă sălile de clasă ale colegiului şi să îi întâlnească pe dascălii de aici sunt aşteptaţi să profite de această zi.
În cadrul acestei activităţi, părinţii vor putea purta discuţii atât cu învăţătoarele care vor prelua clasele pregătitoare începând cu luna septembrie a acestui an, cât şi cu cele care au cunoscut deja experienţa clasei pregătitoare şi care le vor oferi detalii referitoare la felul în care decurge activitatea în grupa 0. La rândul lor, copiii care vor veni împreună cu părinţii vor avea prilejul de a „inspecta” în voie sălile de clasă şi de joacă şi de a-şi face o primă impresie despre potenţialul loc de studiu.
50 de locuri la clasa pregătitoare
Pentru următorul an şcolar, oferta Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” cuprinde 50 de locuri la clasa pregătitoare. Acestea sunt împărţite între clasa pregătitoare tradiţională, cu 25 de locuri, şi clasa pregătitoare Step-by-Step, cu alte 25 de locuri. Conducerea şi cadrele didactice vor discuta cu părinţii şi le vor prezenta inclusiv particularităţile clasei Step-by-Step, unde se parcurge aceeaşi materie ca şi în clasele tradiţionale, însă cu metode diferite, adaptate copiilor curioşi şi cu o atracţie permanentă către noutate.
Până la sfârşitul săptămânii, toate celelalte şcoli din oraş îşi vor deschide porţile cu acelaşi scop al prezentării ofertei educaţionale pentru părinţii ai căror copii se pregătesc să meargă la grupa pregătitoare.