ACTUALITATE 9 septembrie 2019

Ziua Eliberării: despre teroare, cu defilare, steaguri, turlă și tenis

de Iulia Drăghici - Taraș | 1015 vizualizări

Din defilarea militară de duminică au făcut parte și călăreții Jandarmeriei București 

Împlinirea a 75 de ani de când orașul Sfântu Gheorghe a fost eliberat de sub ocupația horthysto-fascistă s-a marcat duminică, 8 septembrie, prin obișnuitul ceremonial organizat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe. Aici, sub drapelul României arborat din nou pe turlă, militarii au luat poziția „drepți”, în fața zecilor, poate sutelor de trecători și participanți la ceremonia de marcare a Zilei Eliberării Orașului. A fost un eveniment aproape identic cu cel de anul trecut, diferite fiind pe alocuri doar personajele și discursurile acestora. 

Chiar dacă evenimentul s-a derulat după același program ca în anii trecuți, câteva aspecte s-au remarcat odată cu împlinirea celor 75 de ani de la eliberarea de sub ocupație horthysto-fascistă a orașului Sfântu Gheorghe, printre care și prezența călăreților și a cailor Jandarmeriei Române, aduși de la București și care au defilat alături de militarii covăsneni.  

Discursul prefectului, neobișnuit de amplu față de evenimente similare, s-a concentrat pe ideea că poate covăsnenii nu realizează cu adevărat importanța acestei sărbători, dar a făcut și un apel, subtil, la unitate.  

Este un moment de sărbătoare. (...) Poate e doar o impresie personală, mi-ar face plăcere să mă înșel, dar cred că această sărbătoare nu este înțeleasă în profunzime. Așa cum însăși denumirea o spune, sărbătorim astăzi eliberarea orașului Sfântu Gheorghe de sub ocupația horthysto-fascistă. Trebuie să stabilim de la început că nu a fost eliberat orașul Sfântu Gheorghe pentru români și că orașul Sfântu Gheorghe și Ardealul de Nord nu au fost eliberate de maghiari, germani sau mai știu eu altcineva. Faptele istorice de atunci spun și astăzi că a fost eliberat Ardealul de Nord și orașul nostru, primul dintre toate, de sub ocupația horthysto-fascistă, adică de sub un regim politico-militar de ocupație, un regim care a făcut cele mai mari orori pe care omenirea le-a putut trăi vreodată, un regim care a condus la moartea, inclusiv din Ardealul de Nord, a sute de mii de oameni, un regim care a trimis copii la moarte, care a străpuns cu baioneta copii în pântecul mamei. (...) Cei care au scăpat, unii dintre cei care au scăpat, au scăpat tot cu ajutorul fraților lor maghiari, care nu au vrut să fie parte la acele orori. Și pe aceștia îi punem numi eroi și le putem mulțimi și îi putem cinsti. Prin urmare, dacă ești un om cu o inimă, cu un minim dram de umanitate, nu ai cum să nu consideri ziua de azi o zi de sărbătoare, indiferent de ce naționalitate sau etnie ești. Așa cum spuneam, cei care s-au jertfit acum 75 de ani au făcut-o pentru un scop nobil și anume de eliberare a orașului”, a spus Sebastian Cucu. 

Totodată, acesta a ținut să vorbească în fața celor prezenți și despre situația arborării drapelului național al României pe turla Primăriei doar în regim temporar. 

„E ca și cum primarul municipiului Timișoara ar hotărî ca doar o zi pe an flacăra de la Monumentul Eroilor să stea aprinsă. Acest drapel trebuie să fluture permanent, nu o dată pe an și asta pentru că dincolo că este drapelul național al României, dincolo de faptul că este simbolul eliberării de sub ocupația horthysto- fascistă, a fost pus acolo, cred, și pentru iertare și neuitare”, a spus prefectul. 

După prefect, la microfon a urmat comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe, Dorin Neagu, care a vorbit, la finalul discursului său despre sacrificiul înaintașilor, și despre victoria Biancăi Andreescu, canadianca cu origini românești, la US Open. 

Ceremonia s-a mutat apoi din Sfântu Gheorghe la Arcuș. Evenimentul a fost marcat și prin alte manifestări, ca de exemplu simpozionul cu tema „75 de ani de la eliberarea orașului Sfântu Gheorghe de sub ocupația străină”, organizat la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe.  

Anual, la data de 8 septembrie, în fața Primăriei Sfântu Gheorghe are loc această ceremonie, care vrea să reamintească faptul că acesta este primul oraș românesc din Transilvania eliberat de sub ocupația horthysto-fascistă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Actul de la 8 Septembrie 1944 marchează deopotrivă încetarea unei ocupații militare temute în întreaga lume, dar și începutul refacerii statului național român.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.