ACTUALITATE 31 mai 2018

Ziua Copilului alături de pompierii covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 721 vizualizări

Printre activitățile pregătite se numără prezentarea tehnicii, desenare pe asfalt, plimbări cu mașinuța de pompieri sau exerciții specifice

Ziua Internaţională a Copilului constituie un prilej de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al județului Covasna, ocazie cu care organizează activităţi sub egida „1 iunie alături de Pompieri”.

Evenimentele au loc atât joi, 31 mai a.c., între orele 14:00 – 17:00, în parcarea magazinului Kaufland, de pe strada Lunca Oltului din municipiul Sfântu Gheorghe, cât şi vineri, 1 iunie a.c., între orele 11:00 - 19:00, în zona Casei cu Arcade din Parcul Central.

„Vizitatorii vor avea ocazia să vadă, printre altele, tehnica şi echipamentele de intervenţie la inundaţii, autospecialele noi din dotarea inspectoratului şi alte materiale informative.

Copiii sunt aşteptaţi să participe la diferite jocuri interactive, să deseneze cu creta pe asfalt şi să se plimbe cu maşinuţa de pompieri creată special pentru ei.

Tot cu această ocazie, cei prezenţi vor asista la un exerciţii specifice meseriei de pompier. Vă asteptăm cu drag!”, transmite ISU Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.