ACTUALITATE 21 octombrie 2012

Ziua Astronomiei – succes total

de Székely Emőke | 358 vizualizări

Sute de persoane au luat parte sâmbătă seara la prima ediţie a Zilei Astronomiei organizată la Sfântu Gheorghe.

Organizată pentru prima dată în Sfântu Gheorghe, Ziua Astronomiei s-a bucurat de un succes neașteptat. Nici în cele mai optimiste previziuni nu s-ar fi gândit organizatorii că peste 500 de persoane vor veni să vadă Luna, câteva stele sau planeta Jupiter.

Aşteptări rezervate

Ziua Astronomiei este un eveniment organizat în fiecare an de două ori (în aprilie și în octombrie) de către astronomi amatori. Dat fiind faptul că la Sfântu Gheorghe nu a mai avut loc un astfel de eveniment, cei doi organizatori, Observatorul Astronomic „Vega” și Asociația Pentru Comunitate, nu știau la ce să se aștepte. Prima surpriză plăcută a fost aceea când cu o oră înainte de începerea evenimentului în sine, au apărut deja primii curioși, apoi alții și alții până noaptea târziu. Parcă elevii, copiii și adulții nu se mai săturau de frumusețea bolții cerești, parcă vroiau să le vadă pe toate. Invitații organizatorilor, dr. Münzlinger Attila și Nagy István, au stat la dispoziția publicului ore în șir, le-au arătat obiecte cerești, le-au explicat lucruri legate de astronomie, iar atmosfera a devenit una calmă și caldă.

Organizatori mulțumiți

„Numărul mare de persoane interesate de evenimentul nostru m-a surprins plăcut. Mi-a plăcut faptul că oamenii au fost foarte deschiși, ne-au întrebat, am discutat, și pot spune că știința a făcut legea în Sfântu Gheorghe sâmbătă seara. De asemenea trebuie să remarc faptul că evenimentul nostru a demonstrat faptul că stelele sunt ale tuturor, atât eu, cât și invitații noștri am explicat ceea ce știam atât în limba română, cât și în limba maghiară, lucru normal, apreciat de toată lumea” – ne-a declarat inițiatorul evenimentului, Csere Mihály.

Reprezentantul Observatorului Astronomic „Vega”, Várhelyi Attila, a subliniat faptul că numărul mare de copii și adolescenți prezenți dovedeşte faptul că în Sfântu Gheorghe există cerere pentru asemenea evenimente.

La fel de mulțumit a fost și președintele Asociației Pentru Comunitate (APC), Daniel Șanta. „Vreau să le mulţumesc în primul rând lui Csere Mihály şi Székely Emőke, pentru că au fost sufletul acestui eveniment, reuşind să atragă în jurul lor oameni pasionaţi şi atât de dornici de a împărtăşi dragostea lor pentru această ştiinţă. Ne bucurăm că am putut să le oferim sutelor de participanţi ştiinţă, bucurie şi un ceai bun de la Julius Meinl, elementele care au făcut ca această seară să fie perfectă” – ne-a declarat el.

Invitați plăcut surprinși

Cei doi invitați, astro-fotograful dr. Münzlinger Attila și vicepreședintele Asociației Astronomice Maghiare din Transilvania, Nagy István, au acceptat cu drag invitația de a veni la Ziua Astronomiei. Au adus cu ei telescoape, oculare, filtre și, desigur, multă experiență și dorință de a împărtăși cunoştinţele lor cu cei prezenţi. Cei doi merg des la diferite evenimente astronomice, dar au fost surprinși de interesul crescut de care a avut parte Ziua Astronomiei din Sfântu Gheorghe.

„Îi felicit pe organizatori pentru acest eveniment cu adevărat reușit. Am venit cu plăcere la Sfântu Gheorghe pentru că ne place ceea ce facem. Poți fi pasionat de astronomie și să păstrezi toate cunoștințele acumulate pentru tine, însă eu cred că adevărata noastră menire este aceea de a da mai departe cunoștințele și experiențele noastre acelor persoane care sunt interesate de această lume” – ne-a mărturisit dr. Münzlinger Attila.

„Faptul că evenimentul a fost bilingv a fost pentru mine o provocare, dar pot spune că ne-a ieșit foarte bine. Stelele nu au nici limbă, nici naționalitate, așadar mi-a făcut plăcere să le vorbesc oamenilor atât în limba maghiară, cât și în română” – spune Nagy István.

De asemenea, au fost prezenți și reprezentanții firmei Telescop Expert, care i-au îndrumat pe cei interesați, le-au explicat ce merită să cumpere în materie de echipament astronomic, și ce nu.

Copiii a fost cei mai încântați

Mai mulți părinți au fost convinși de copii că „trebuie” să vină la Ziua Astronomiei. Știau exact ce vor să vadă și nici nu vroiau să audă de eventuale negocieri. „Nu plec până nu ne uităm la Jupiter” – se auzea de ici, de colo. Ei bine, cei mici știau foarte bine de ce au venit, ce vor să vadă. „Am văzut Luna și două stele pe care mi le-a arătat nenea de la telescop. Cred că o să cer de la Moș Crăciun să îmi aducă și mie un telescop, să văd de acasă tot ce vreau” – ne-a mărturisit un băiețel de clasa a patra.

„Am trăit s-o văd și pe asta”

La evenimentul de sâmbătă au venit persoane de toate vârstele, de la copii la bătrâni. Cu toții au fost la fel de impresionați, iar cei mai în vârstă spuneau că știau câte ceva despre lumea astronomiei, dar până acum nu au avut ocazia să vadă obiecte cerești prin vizorul unui telescop. „E impresionant să vezi planetele, stelele, chiar și Luna. Am trăit s-o văd și pe asta și mă bucur că cineva din comunitatea noastră s-a gândit să organizeze un astfel de eveniment. Pe mine personal m-a impresionat și m-a făcut să mă gândesc cât de mici suntem în acest Univers” – ne-a declarat un pensionar care a decis ca în această sâmbătă să nu stea acasă la televizor, ci să iasă în oraș, ca în vremurile demult apuse.

Așadar, un nou eveniment APC – de această dată în parteneriat cu Observatorul Astronomic „Vega” – a arătat încă o dată faptul că cei din Sfântu Gheorghe sunt deschiși, interesați de știință și de evenimente care le aduc un plus, o pată de culoare vieții de zi cu zi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.