ACTUALITATE 7 decembrie 2022

Zeci de motocicliști au împărțit magie la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1515 vizualizări

Știi cum e acel moment când poți să iei o pauză de la viața de adult și să râzi cu gura până la urechi într-o mare de copii? Dacă da, ori ești pur și simplu norocos, ori înseamnă că poate ai fost și tu, în seara de luni spre marți, în parcarea galeriei comerciale din Sfântu Gheorghe. Și mă refer mai exact la momentul când parada ajutoarelor lui Moș Nicolae (sau Crăciun ori Mikulás, fiecare cum vrea să le spună, că e bine oricum) a sosit în joc de luminițe colorate, sunet de claxoane și muzică de Crăciun. A fost imposibil să nu te lași mângâiat de magie, mai ales când în jur vocile entuziasmate și râsetele celor mai mici și mai mari se ridicau peste forfota motocicletelor „îmbrăcate în haine” de sărbătoare. 

Poate că e bine să începem cu începutul. Adică prin a spune că luni seara, la câteva minute înainte de ora 17, am ajuns pe strada Constructorilor, în zona atelierului auto de lângă renumita Brutărie Diószegi, de unde, din 2019 încoace, debutează totul. Dornice ca noi să surprindă momentul de început al deja tradiționalei parade de Moș Nicolae au fost și alte zeci de persoane, mulți angajați ai brutăriei, dar și părinți și copii, care au venit cu mașinile în zonă special pentru acest moment. Adică startul aventurii motoarelor decorate în luminițe festive. 

Cu puțin timp înainte să pornească, motocicliștii, toți îmbrăcați în costum de moș, de domn și doamna Crăciun sau de spiriduș, unii chiar înfășurați în ghirlande luminoase, debordau de veselie în timp ce erau așezați frumos, în rând, încălecați pe șeile motoarelor sau ATV-urilor strălucitoare. Frigul nu s-a lăsat îmblânzit, dar a fost totuși îmbrățișat cu entuziasm, în miros de fum de motor și... pâine caldă. 

Și când s-a „bătut gongul”, adică a venit ora 17:00, Moș Crăciunii au pus mâna pe accelerație și claxon și au pornit în trombă. Până și ieșirea din curte a fost un adevărat spectacol, de lumini, zgomot, muzică de sezon și de fanfară, cu cele peste 50 de motociclete, ATV-uri, respectiv două mașini, implicate. Aprecieri în plus primește și interacțiunea cu lumea curioasă, pentru că participanții la paradă au salutat încontinuu publicul, ceea ce i-a adus și mai aproape de sufletele lor. 

Și așa s-au dus, sclipind colorat sub cerul care se întuneca. Nu ne-am propus să ne ținem după ei prin oraș, pe traseul anunțat, adică de la Gară, prin centru, până în Simeria și înapoi, pentru că știam traficul din oraș. Mai știam că riscăm să îi încurcăm mai mult decât să îi ajutăm. Așa că ne-am încolonat cu zecile de mașini care înaintau ca melcii în traficul de seară din Sfântu Gheorghe și ne-am dus, încetișor, spre Sepsi Value Centre, unde știam că moșii motocicliști vor sosi în cele din urmă și vor poposi cel puțin 30 de minute, să interacționeze cu oamenii din oraș. 

Ca noi au gândit sute de persoane, pentru că parcarea era plină, și nu atât de mașini, cât de părinți, copii și bunici, care au înfruntat gerul lui decembrie, în noaptea de Moș Nicolae, pentru a fi parte din spectacol. 

Chiuiturile entuziasmate s-au întețit când sensul giratoriu din fața galeriei comerciale s-a luminat a sărbătoare și parada de claxoane a zăpăcit și mai tare liniștea serii. 

Cred că nu are rost să vă mai detaliez ce bucurie a urmat după ce motoarele luminoase și mașina cu fanfara au parcat. Toată lumea, cu mic cu mare, s-a înghesuit, dar cu decență, să facă poze pe și lângă motoare, iar stăpânii nărăvașelor pe două roți au dat dovadă de răbdare și chiar entuziasm la întâlnirea cu fiecare persoană din jur. Nu știu dacă a ajuns la toți, dar am văzut că un spiriduș a împărțit și bomboane unora dintre micuții prezenți. 

Ce a ajuns la toată lumea sigur a fost muzica live, de sărbătoare, oferită de cei șase muzicanți din fanfara de la Reci, care au însoțit, în premieră, parada de anul acesta. 

A fost senzațional! Nu pot să exprim în cuvinte ce am simțit! Cei cu care am vorbit după mi-au spus că au și plâns de bucurie când ne-au văzut. Le-am oferit amintiri de neuitat și a meritat efortul de o lună de zile de muncă. Intenția noastră asta a fost să împărțim bucurie și la copii, dar și la părinți, să îi scoatem din case, să vadă și altceva, că este viață și la noi în oraș”, a declarat marți, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, organizatorul principal al evenimentului, Márk János. 

Peste 2.800 de cadouri împărțite copiilor 

Cred că aici merită subliniată schimbarea de organizare față de anii trecuți. Dacă până acum sărbătoarea era marcată atât de spectacolul de luminițe, cât și de împărțitul de cadouri copiilor prezenți la paradă, anul acesta s-a procedat altfel. Motivele schimbării au fost înghesuiala și persoanele care au încercat să ia mai mult decât un pachet de copil, ba chiar s-au împins și au dat pe jos motocicletele. Acum, coordonatorii campaniei au ales să meargă la sigur, adică să împartă cadourile, pregătite prin intermediul sponsorilor, copiilor din grădinițe. Și bine au făcut, că așa nu doar că au putut bucura direct micuții, fără să îi sperie mulțimea amețită, dar au și construit așteptarea pentru parada de seară, pentru că peste 40 de motocicliști au luat parte și la acțiunea de distribuire de pachete. Așa că cei care i-au văzut mișunând prin oraș au dat de veste mai departe și altora și s-a văzut entuziasmul seara, în parcarea de la mall. 

Cadouri au fost împărțite luni în cadrul acestui demers la toate grădinițele și creșele din Sfântu Gheorghe, dar și la Chilieni, Coșeni, Câmpu Frumos și Reci. Seara, în drum spre stațiunea celor 1.000 de izvoare de apă minerală, au fost distribuite alte câteva pachete și la Bita, iar în final, în orașul Covasna, alte aproximativ 600. 

O destinație specială a moșilor a fost anul acesta și satul Hetea. 

O educatoare mi-a scris prin Facebook să mă întrebe dacă putem cumva să răsplătim copiii din Hetea, care merg desculți și dezbrăcați la școală, dar merg, cu niște cadouri. Am dus aproape 100 de pachete”, ne-a spus Márk János. 

Cadourile au fost cumpărate cu fonduri de la persoane fizice, printre care și motocicliștii prezenți la defilare, dar și de la firme din oraș. 

În ceea ce privește parada din seara de 5 decembrie, după 30 de minute, motocicliștii au încălecat din nou pe motoarele lor și s-au încolonat să iasă din parcarea centrului comercial. În aplauze, urale și saluturi au pornit din nou la drum, de această dată spre orașul Covasna, pentru că motocicliștii costumați ajung în fiecare an și aici. 

Semne că a fost un eveniment organizat mai bine decât anii trecuți și că este din ce în ce mai apreciat ne sunt și reacțiile din social media. Filmulețele publicate pe pagina de Facebook Observatorul de Covasna - CovasnaMedia.ro au ajuns la mii de persoane, iar zeci de comentarii au fost cu: „Felicitări organizatorilor! A fost o paradă foarte frumoasă!” sau „Un oraș plin de viață, care știe să-și bucure copiii! Felicitări organizatorilor!”. 

Putem să spunem de pe acum că organizatorii ne-au asigurat că parada va avea loc și anul viitor. „Avem la dispoziție un an să facem un eveniment mai spectaculos, mai fain!”, a spus, în final, Márk János.

E o promisiune grea, având în vedere cât de sus a fost ridicat nivelul de la un an la altul, din 2019 până în prezent. Dar un lucru știm sigur: dacă așa au zis motocicliștii covăsneni, înseamnă că așa va fi! 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.