Zăbala s-ar putea înfrăți cu o localitate din Elveția
La sfârșitul lunii trecute, comuna Zăbala a fost vizitată de un grup venit din localitatea elvețiană Celerina. Membrii delegației, din care a făcut parte și ambasadorul Elveției la București, au fost încântați de ceea ce au găsit la Zăbala și astfel s-a ivit ideea unei eventuale înfrățiri între cele două localități.
Primarului din Zăbala, Ádám Attila, îi surâde ideea, și spune că ar avea multe de învățat de la cei din Celerina, unde pe perioada iernii sunt zilnic mii de turiști. Pe termen lung cele două comunități ar putea lucra împreună la mai multe proiecte benefice pentru ambele părți. Deocamdată s-au purtat doar discuții, urmând ca delegațiile celor două localități să se viziteze reciproc pentru a cunoaște mai bine comunitățile, iar apoi, în urma unor scrisori de intenție, să devină localități înfrățite.
Zăbala este deja înfrățită cu localitățile Tapolca și Bag din Ungaria.