Vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
MIERCURI. Regimul termic va continua să crească, aşa încât, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar numai izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată, după amiază în regiunile nord-estice, iar spre seară în cele vestice şi de nord-vest. Noaptea, înnorările se vor accentua şi va ploua în interiorul arcului carpatic şi la munte, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi la munte.
Temperaturile maxime vor avea valori de la 15...16 grade în deltă până la 27 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade în sudul Banatului. În zonele joase de relief, cu precădere din sud-estul teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă.
JOI. Vremea va deveni instabilă, în cea mai mare parte a ţării. Instabilitatea atmosferică, ce se va manifesta prin înnorări, averse şi descărcări electrice, va fi mai accentuată, în interiorul arcului carpatic - după amiază şi în orele serii, iar în restul teritoriului, noaptea. În Oltenia, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Temporar, vântul va avea intensificări în toate zonele, iar pe crestele montane va sufla tare.
Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele din ziua precedentă, în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 7 şi 14 grade.