Vremea se va încălzi. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
MIERCURI. Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent în toate regiunile, valorile termice urmând a fi în general uşor mai ridicate decât cele climatologic specifice acestei perioade în jumătatea de sud a ţării şi apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului, informează ANM. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud-vest, iar cele minime între 1 şi 10 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales în prima parte a zilei în nord şi nord-est, unde trecător şi pe suprafeţe mici vor mai fi precipitaţii slabe, predominat ninsori în zona de nord a Carpaţilor Orientali şi ploi în zonele mai joase de relief din Moldova.
Spre seară şi în cursul nopţii nebulozitatea se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, începând cu cele din partea de vest şi nord-vest şi va ploua slab în Banat, local în Crişana, Transilvania şi Oltenia, pe arii restrânse în Muntenia şi Moldova, în timp ce la munte local se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în zona de munte, dar temporar şi la cote mai reduse şi în vestul şi sud-estul ţării. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
JOI. Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă şi se vor apropia de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar minimele între -5 şi 8 grade. În jumătatea sudică a ţării cerul va fi mai mult noros ziua şi în prima parte a nopţii când pe arii relativ extinse va ploua slab. Spre dimineaţă, cerul va deveni variabil spre parţial noros.
În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse. La munte, local se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar temporar şi la cote mai reduse şi în celelalte zone. Spre sfârşitul nopţii, în vest, centru şi nord, local se va produce brumă şi pe suprafeţe mici va fi ceaţă.