ACTUALITATE 1 februarie 2017

Vremea se va încălzi în toată ţara. Prognoza meteo pentru joi şi vineri

de Mediafax | 993 vizualizări

JOI. Încălzirea vremii va continua în cea mai mare parte a ţării şi se va resimţi cu precădere în vest şi în centru, precum şi în zonele de deal şi de munte, informează ANM. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul va fi mai mult noros; va ploua pe arii extinse în Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei, unde se vor cumula în general până la 15...20 l/mp. Ploi slabe, izolate vor fi şi în restul Transilvaniei şi în nordul Moldovei, unde se va depune polei, precum şi în Banat. Precipitaţii moderate cantitativ se vor semnala şi în zona Carpaţilor Orientali, unde vor predomina ninsorile, dar şi în Munţii Apuseni, unde vor fi mai ales ploi şi lapoviţă. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar în zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură şi izolat cu burniţă ce poate favoriza depunerea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice, precum şi în zona montană înaltă, în special din nord. Temperaturile maxime se vor încadra între -3...-2 grade în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, zone unde ceaţa va fi mai persistentă şi 12...13 grade în Dealurile Banatului şi ale Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 5 grade, cu cele mai mici valori în sudul extrem.

VINERI. Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii februarie în majoritatea zonelor, dar cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte. Înnorările vor fi persistente în vest, în nord şi în centru unde temporar va ploua; ploile vor fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în Maramureş şi în nordul Transilvaniei, unde se vor cumula 15...20 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali vor fi ninsori, local chiar consistente, la peste 1600 m,  şi precipitaţii mixte la altitudini mai mici. În Moldova şi la munte vor fi condiţii de polei.  În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi doar cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. Mai ales dimineaţa, local în zonele joase de relief din sudul şi din estul ţării va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, în regiunile vestice şi local în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2...3 grade în sudul extrem al Olteniei şi sud-vestul Munteniei şi în jurul a 15 grade în Subcarpaţii de Curbură; minimele termice vor fi cuprinse în general între -3 şi 6 grade.

 

Teme articol: vremea meteo prognoza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.