ACTUALITATE 25 iunie 2017

Vreme caniculară pentru două zile. Prognoza meteo pentru luni şi marţi

de Mediafax | 2355 vizualizări

LUNI. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, pe arii extinse în sudul şi în estul ţării disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar în Oltenia, local în Muntenia şi izolat în Moldova va fi caniculă, informează ANM. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină, în Maramureş, Transilvania, local în Banat, Crişana, vestul Olteniei şi jumătatea de nord a Moldovei. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi punctiform se vor acumula cantităţi de apă de peste 25...30 l/mp. În celelalte zone cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi izolat, mai ales seara şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral şi 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 13 şi 21 de grade.

MARŢI. Vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat cu un indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în regiunile sud-vestice şi sudice, iar local în Oltenia şi izolat în Banat şi în Muntenia, după-amiaza, va fi caniculă. Cerul va fi variabil şi mai ales în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopţii vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, la deal, la munte, local în sud, în centru, în est şi izolat în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi se menţin condiţiile pentru căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral şi 37 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 12 şi 22 de grade.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.