ACTUALITATE 2 iulie 2019

Vineri se va efectua dezinsecția la Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 1296 vizualizări

Pulverizarea se va face atât din avion, cât și la sol 

Dacă în unele orașe lupta cu țânțarii și căpușele a început încă de la sfârșitul primăverii, primăria Sfântu Gheorghe a anunțat că vineri, 5 iulie, acțiunea de dezinsecție se va efectua și pe teritoriul orașului nostru. Autoritățile spun că insecticidele care vor fi folosite sunt atestate de Ministerul Sănătăţii şi nu produc afecţiuni omului. Totodată, specialiștii avertizează proprietarii de familii de albine să fie precauți și să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării acestora. 

Astfel, vineri, 5 iulie, între orele 6:00 – 9:00 va avea loc pulverizarea din avion pe tot teritoriul administrativ al municipiului, iar pulverizarea la sol, în parcuri și cartiere de blocuri se va efectua seara, între orele 21:00 – 24:00. 

Autoritățile locale asigură că insecticidele care vor fi utilizate, PERMEX 22 și Detral Super, sunt atestate de Ministerul Sănătăţii şi nu produc astfel afecțiuni omului. 

Având în vedere că este vorba de o campanie de dezinsecție, specialiștii le recomandă stuparilor să protejeze familiile de albine. 

„Dezinsecția afectează orice insectă. Atât timp cât albinele sunt în stup, acestea nu pot fi afectate, dar ele încep să roiască odată cu ieșirea soarelui. Dacă dezinsecția se face de la 6:00 la 9:00 dimineața, e posibil să afecteze familiile de albine, dar dacă sunt informați, proprietarii trebuie să acopere stupii și să nu le dea voie să roiască în momentul în care se face dezinsecția”, ne-a spus un specialist în domeniul deratizării și dezinsecției din Sfântu Gheorghe. 

Viceprimarul orașului Sfântu Gheorghe, Tóth-Birtan Csaba, precizează că pentru procedura de dezinsecție a fost alocată o sumă de 135.000 de lei din buget, însă în cele din urmă licitația a fost câștigată la un preț mai mic. 

Conform datelor Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf“ din Sfântu Gheorghe, în perioada 27 mai - 24 iunie, un număr de 170 persoane înțepate de căpușă s-au adresat la secția de Urgențe. Cauza creșterii bruște a numărului de cazuri de înțepături se datorează înmulțirii insectelor din cauza vremii ploioase și foarte calde. O dezinsecție efectuată la timp ar fi redus considerabil acest număr, spun specialiștii, pentru că eficiența procedurii de dezinsecție este de peste 80%. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.