ACTUALITATE 3 aprilie 2017

Vidul legislativ transformă parcările hipermarketurilor în piețe de mașini

de Sever Ioan Miu | 3114 vizualizări

Autoritățile nu pot amenda proprietarii mașinilor

De la Seat Toledo la Opel Astra, la Volkswagen Golf și Skoda Fabia, toate aceste mașini și multe altele pot fi achiziționate din mai multe parcări de hipermarket din Sfântu Gheorghe. Cel mai cunoscut loc de „târg“ pare să fie, după spusele locuitorilor, parcarea hipermarketului Billa, dar mai multe mașini vechi pot fi văzute și în locuri de parcare de la Kaufland și Penny. În ciuda nemulțumirii unora dintre clienți și invitațiilor scrise de a evacua parcarea, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție și ai Poliției Locale spun că legislația nu permite amendarea vânzătorilor.

După cum mi-a mărturisit joi proprietarul unei mașini scoase la vânzare, ca să îți lași mașina în parcarea de la Billa e de ajuns „să o pui acolo și atât“. „Nici eu nu am întrebat pe nimeni“, adaugă el. Uneori, proprietarul mașinii primește hârtii din partea hipermarketului, prin care este rugat să evacueze parcarea, dar nu pare să fie impresionat de astfel de mesaje. „A doua zi o puneți înapoi în parcare, și atât. Mai merge așa o lună-două (râde)”.

Îparcare-masini (1)n noaptea de duminică spre luni, parcarea magazinului Billa era plină cu mașini. La cele mai multe, proprietarul lăsase câte un anunț de vânzare. Ulterior, fiecare mașină a mai primit o hârtie, de data asta din partea hipermarketului: „Vă rugăm să părăsiți parcarea, aceasta fiind destinată clienților, nu expunerii spre vânzare!!! Parcare privată!!!“.

Rugămințile nu au avut efectul scontat și, a doua zi, cele mai multe mașini rămăseseră în parcare. „Dacă vreți părerea mea, nu e normal să își lase mașinile de vânzare aici”, ne-a declarat un tânăr.

E drept, sunt și cazuri de proprietari care spun că au luat în considerare rugămintea personalului Billa: „Mașina a stat în parcare două zile și am primit o ofertă. Au pus hârtia că e parcare privată și în dimineața asta am luat mașina de acolo. Acum e în curte cu mine. Am înțeles că e parcare privată”. Alte mașini la mâna a doua puteau fi văzute luni după-amiază în parcarea Kaufland și, în mai mică măsură, în parcarea Penny.

Întrebată despre măsurile luate de către poliție în cazul mașinilor puse la vânzare în parparcare-masini (3)cări, purtătorul de cuvânt al IPJ, Nicoleta Marin, ne-a răspuns următoarele: „Legislaţia în vigoare prezintă un vid în reglementarea şi implicit sancţionarea acestei situaţii. Poliţiştii nu pot lua măsuri în ceea ce îi priveşte pe proprietarii de autovehicule oferite spre vânzare, parcate în perimetrul unor spaţii aflate în proprietate privată, căci parcările supermarketurilor nu reprezintă spaţiu public, ci proprietate privată”.

Cele spuse de către purtătorul de cuvânt al IPJ sunt confirmate de către șeful poliției locale, Hadnagy István. Acesta amintește de Hotărârea Consiliului Local 368/2010. Astfel, potrivit articolului I „expunerea spre vânzare a vehiculelor pe raza municipiului Sfântu Gheorghe se efectuează (....) doar în spaţii special amenajate şi autorizate în condiţiile legii (parcări auto, showroom-uri, etc.)“. Până la o schimbare a legislației naționale în ceea ce privește vânzarea mașinilor în parcări, clienții hipermarketurilor din Sfântu Gheorghe vor trebui să împartă parcările cu mașinile de ocazie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.