VIDEO Adan, primul câine malinois din istoria Jandarmeriei covăsnene
Ciobănescul belgian malinois de la IJJ Covasna împlinește săptămâna aceasta nouă luni de viață
Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Covasna are, din august, un nou coleg credincios. Adan, din rasa ciobănesc belgian malinois, este un câine cu personalitate, exuberant, iubit și răsfățat, dar cu măsură, de conductorul său, plutonierul major, Costel Pîrjol. Din iunie anul viitor, după ce va trece testul de la Centrul Chinologic de la Sibiu, Adan va fi calificat pentru misiuni de patrulare intervenții în județul Covasna, alături de ceilalți doi jandarmi speciali – Rex și Bob.
De la paza președintelui, la Sfântu Gheorghe
E vioi, plin de viață și cu chef de joacă, însă nu-și ia ochii de la cel care îi este stăpân și coleg, plutonierul major Costel Pîrjol. Vorbim despre Adan, cel mai nou și mai răsfățat dintre jandarmii covăsneni, câinele din rasa ciobănesc belgian malinois, cel care peste câteva zile, mai exact pe 9 decembrie, împlinește nouă luni de viață.
„E foarte isteț. Rasa lui e foarte docilă, afectivă, sensibilă. E pui și e foarte jucăuș. Abia face nouă luni pe data de 9 decembrie”, ne-a spus Costel Pîrjol, care s-a declarat foarte norocos să fie conductorul unui câine din această rasă. „L-am ales personal încă din maternitate. Era cât pe ce să mi se dea alt câine, dar eu am experiență și am știut exact ce înseamnă ciobănescul belgian malinois. Fiind la plutonul de intervenții, am insistat să mi se dea câine de intervenții. Adan era pregătit să plece la București la SPP, la paza președintelui. Am fost mai ambițios (...) și le-am spus că și Covasna trebuie să aibă un malinois, că și noi facem intervenții. Așa că acum avem primul malinois din istoria jandarmeriei covăsnene. Nu a avut unitatea așa câine până acum. Au încercat și polițiștii, dar se ia foarte greu un astfel de câine. Rasa asta e foarte căutată. Majoritatea instructorilor de la Sibiu doar cu astfel de câini lucrează”, ne-a declarat jandarmul covăsnean, în timp ce îi arunca mingi pentru aport neobositului Adan.
Antrenamente intense pentru misiuni de patrulare
În 3 august, al treilea câine de la jandarmeria din județul Covasna a ajuns la Sfântu Gheorghe. Acesta se află în grija lui Costel Pîrjol, care l-a adoptat ca pe propriul fiu. Zilnic, cei doi se antrenează foarte serios și intens împreună.
„Facem antrenamente aici, deocamdată doar în unitate. Suntem în pre-dresaj, până în februarie. Acum învață mersul alături de conductor, poziția așezat, culcat, cele de așteptare, agresivitate. Îi formăm deprinderile”, ne-a spus Costel Pîrjol, care a precizat că Adan nu a ieșit încă din curtea unității, pentru patrule pe stradă, și nici nu o va face până când nu va primi calificarea, în urma unui examen care va avea loc în luna iunie, la Centrul Chinologic de la Sibiu.
„Abia aștept să merg cu el la Sibiu. (...) Sunt niște probe. Spre exemplu, se face un grup de persoane, trebuie să treacă printre ele. Cineva din grup îl va agita, dar el trebuie să stea doar lângă mine. Între probe e și aportul cu mingea sau agresivitate, prin prinderea unei persoane, lăsarea în așteptare, și altele”, ne-a spus plutonierul major, care ne-a asigurat că nu există nici cea mai mică îndoială că Adan nu va trece testele speciale.
„Va fi folosit la intervenții, pe stradă la patrulă. Față de ciobănescul german e mai agresiv și mai iute. Acești câini sunt mai mult folosiți în străinătate, în Belgia, Franța. La școala de la Sibiu se promovează gena asta de câini pentru că au o detentă foarte bună, sunt foarte buni la prinderi, la agresivitate, sunt receptivi. (...) În cazuri extreme, va lua parte și la intervenții. Poate fi folosit la pătrundere prin efracție, pentru că nu e fricos”, ne-a mai spus jandarmul, care a subliniat că Adan are o personalitate foarte puternică. „E foarte sensibil. Nu poți să te comporți dur cu el, nu ai voie să îl bruschezi, să îl lovești. Dacă l-ai lovit sau dacă i-ai dat comenzi mai dure, nu mai execută, devine supărăcios”.
Întâlnirea cu prima zăpadă, o sărbătoare
Prima zăpadă din an, căzută săptămâna trecută, a fost și prima experiență cu zăpada pentru Adan. Potrivit conductorului său, spre deosebire de alte animale, câinele jandarmeriei a transformat întâlnirea cu omătul într-o adevărată sărbătoare.
„A sărit direct în zăpadă. Nu a avut nicio treabă. Se joacă și chiar am fost uimit de reacția lui. E prima lui iarnă, vă dați seama. Îi prind bine antrenamentele de acum pe zăpadă, pentru că în februarie, la Sibiu, va fi cam la fel. Alți câni se feresc, de abia ies din padoc pentru că le e rece la lăbuțe. Adan are o personalitate puternică”, ne-a spus, zâmbind, jandarmul covăsnean.
Adan costă cât o mașină
Sigur că am putea spune, fără rețineri, că un astfel de prieten credincios este neprețuit, însă cei mai pragmatici dintre noi știu că animalele de rasă ajung să coste o avere. În ceea ce îl privește pe Adan, știm că a fost cumpărat la prețul de 3.000 de lei, iar după doar câteva luni, valoarea sa este estimată la 4.500 de lei.
„Valoarea lui va crește și mai mult după ce îl aduc din școală. Atunci va fi calificat și va trece de 9.000 de lei”, ne-a mai spus Costel Pîrjol.
Mai mult decât muncă, e dragoste supremă
E lesne de înțeles că atunci când își asumă responsabilitatea de a avea în grijă un câine, mai ales de serviciu, conductorul trebuie să fie pregătit să își sacrifice mare parte din timpul liber. Dar Costel Pîrjol nu vede timpul petrecut cu Adan ca un sacrificiu, ci mai degrabă ca pe o bucurie.
„La această rasă cel mai mult contează atașamentul față de conductor. Eu l-am luat la trei luni și două săptămâni, era cât o pisică. (...) Vin și din timpul liber, vin și stau cu el pentru că îmi place. Pentru mine e mai mult decât muncă, e o pasiune, e dragoste supremă pentru câinii de serviciu. Asta am făcut încă din 1995 și așa am fost format”, ne-a dezvăluit Costel Pîrjol, care ne-a mai spus că primul câine de serviciu l-a avut când era miliar în termen, astfel că experiența lui în dresarea câinilor se traduce în peste 20 de ani de iubire necondiționată, pasiune și răbdare.
„Mi-au plăcut mereu animalele. Sunt mai credincioase. Îmi place să lucrez cu câinii, mai ales în teren, unde e foarte impunător. Chiar și simpla lui prezență impune respect”, a mai spus acesta.
Sfaturi de dresaj: „Dacă nu faci totul din inimă, animalul simte și nu poți să lucrezi cu el”
Din experiența sa de peste 20 de ani, Costel Pîrjol ne-a împărtășit câteva sfaturi și principii utile, care pot fi de folos oricărui proprietar de animale.
„Cine vrea să dreseze un câine trebuie să fie calm, să aibă răbdare și să iubească animalele, trebuie să știe să îl recompenseze la timp, să îl îngrijească. Dacă ai un animal de companie, trebuie să îți faci un program anume, trebuie să iasă afară, trebuie ai grijă de sănătatea lui, trebuie dus în locuri special amenajate și așa mai departe. Trebuie să te implici enorm. Ai câine, ai o responsabilitate în plus. Dar trebuie să îți placă. Dacă nu faci totul din inimă, animalul simte și nu poți să lucrezi cu el”, încheie Costel Pîrjol.