ACTUALITATE 23 aprilie 2017

„Viața teatrului se schimbă în permanență”

de Iulia Drăghici - Taraș | 3215 vizualizări

Interviu cu actorul, dansatorul și regizorul Ștefan Lupu, care luni, 24 aprilie, cu ocazia Zilelor orașului Sfântu Gheorghe, aduce în premieră pe scena Teatrului „Tamási Áron” un spectacol extraordinar: Aglaja

De Zilele Sfântu Gheorghe, copiii orașului se întorc acasă. Chiar dacă mulți sunt doar în trecere, alții revin să îi arate bătrânului oraș că nu au plecat degeaba, că se întorc de fiecare dată tot mai buni și că duc cu cinste peste tot numele locului natal.

Acesta din urmă este și cazul actorului, dansatorului și regizorului Ștefan Lupu, care luni, 24 aprilie, vine acasă, pe scena Teatrului „Tamási Áron”, cu spectacolul „Aglaja” în care joacă și pe care totodată îl și regizează.

În vârstă de 31 de ani, artistul originar din Sfântu Gheorghe a plecat din orașul natal pentru a se pregăti profesional pentru meseria cu care încă din adolescență a cochetat pe scenele Teatrului Andrei Mureșanu. În prezent este actor la Teatrul Mic din București și totodată implicat în multe proiecte, printre care și multipremiatul „Zic – Zac”, în care joacă alături și sub coordonarea covăsnencei Andrea Gavriliu, dar și spectacolul „Aglaja”, care a prins viață prin intermediul Asociației Reactor din București și care luni, de la ora 18:00, ajunge în premieră la Sfântu Gheorghe. Sunt multe de spus despre multi-talentatul artist, așa că vă invităm să aflați lucruri interesante chiar de la el, prin intermediul interviului care urmează.

Stefan Lupu (1)- Ești născut și crescut la Sfântu Gheorghe. Tot aici ai făcut primii pași spre teatru. Vorbește-ne puțin despre ceea ce ți-a oferit orașul natal în plan artistic.

- Există orașe mult mai mari decât Sfântu Gheorghe, care nu au nici măcar jumătate din potențialul artistic pe care acest oraș cochet îl are. Ai posibilitatea să vezi expoziții de pictură, sculptură, spectacole de teatru, dans, festivaluri de teatru, concerte și așa mai departe. Este extrem de important ca tinerele generații să aibă varietate artistică în orașul natal din care să învețe, să se inspire și să primească minim de educație artistică, pe care ulterior să o poată dezvolta. Eu am primit o educație artistică foarte bună în Sfântu Gheorghe și mă bucur pentru faptul că sunt mulți artiști valoroși pe care acest oraș îi oferă.

- Este Sfântu Gheorghe un oraș cu potențial de a sprijini tinerii talentați sau ar trebui să plece în marile orașe pentru a se împlini profesional? Cum a fost în cazul tău și cum se vede în prezent?

- Așa cum am zis mai sus, există o fierbere artistică foarte bună, dar într-adevăr, pentru a te dezvolta, trebuie să mergi mai departe cu studiile și să crești din punct de vedere uman și profesional. În schimb, consider că este foarte important dascălul, mentorul de care orice potențial talent are nevoie pentru a fi șlefuit. Din păcate, există din ce în ce mai rar astfel de  oameni, prin urmare, sugestia mea pentru tinerii creatori este să plece într-un oraș mai mare unde există posibilitatea dezvoltărilor și a întâlnirilor importante, după care se pot întoarce în Sfântu Gheorghe. Eu a trebuit să plec pentru studii, altminteri nu puteam să devin actor. În prezent locuiesc în București, așa m-a purtat soarta deocamdată. Nu contează unde profesezi ci cum profesezi.

- Joci mult în țară și în străinătate. Cât de des ajungi pe scenele din Sfântu Gheorghe? Ai vrea să joci mai des? Te încearcă un alt fel de emoție când ești pe o scenă de acasă?

- Ajung rar acasă pentru că lucrez foarte mult iar în weekend-uri sunt cel mai ocupat. Până în prezent am jucat de două ori la Sfântu Gheorghe. AGLAJA vine pentru prima dată la Sfântu Gheorghe și este îmbucurător și copleșitor când joci acasă, este o emoție și o încărcătură foarte specială... Vai, m-au luat emoțiile...

Stefan Lupu- Spectacolul Aglaja te aduce din nou alături de publicul covăsnean. Ne spui câte ceva despre el? La ce să se aștepte cei ce vor veni să te vadă? 

Când vine la teatru, publicul trebuie să vină fără așteptări și trebuie să decidă dacă i-a plăcut sau nu spectacolul, atât. Câteva dintre cuvintele oamenilor care au văzut Aglaja : „bizar”, „diferit”, „modern”, „un carusel al emoțiilor”, „altfel”. Tema spectacolului este puternică și greu de ingurgitat, iar publicul trebuie să fie deschis la propunerea noastră. Eu personal nu știu la ce categorie să încadrez acest spectacol. Rămâne de văzut...

- Ce simți acum, la mai bine de un an de la premieră, când vezi în scenă acest spectacol? 

- Sunt foarte bucuros și mândru că am reușit să clădim un spectacol unic, personal și frumos, împreună cu Alina Petrică și această distribuție de actori talentați și oameni frumoși. Din păcate nu pot să văd spectacolul pentru că joc și eu, dar vă asigur că din sală se vede mult mai bine decât din culise.

- Teatrul din Sfântu Gheorghe este recunoscut pentru deschiderea la experimente teatrale, la nou, la diferit. Teatrul Andei Mureșanu a revenit în forță după o perioadă de absență din atenția publicului. Cum se vede de la distanță ceea ce se întâmplă în teatrele de la noi?

- Sfântu Gheorghe există pe harta teatrului românesc și este prezent aproape în fiecare stagiune și la cele mai importante festivaluri din țară. Printre artiștii consacrați din Sfântu Gheorghe sunt oameni care au fost și sunt premiați pentru performanțele lor la cel mai înalt nivel.

- Teatrul este o lume a spectacolelor offline. Într-o societate bazată pe socializare și entertainment preponderent online, ce șanse mai are teatrul să reziste? Altfel spus, cum a schimbat tehnologia viața teatrului?

- Viața teatrului se schimbă în permanență, iar tehnologia și mediul online pot să facă foarte bine teatrului, dar în același timp pot să-l pericliteze din cauza miilor de posibilități și alternative pe care ți le oferă societatea actuală. Cred cu tărie că Facebook-ul sau Instagramul sau orice alt canal de socializare nu pot să ofere omului ce îi oferă teatrul prin puterea actorului. Emoția sau acel sentiment puternic, uneori inexplicabil dar magic, sunt de neînlocuit.

- Ce personalități din lumea artistică românească te inspiră? Dar din străinătate?

- Este o întrebare foarte dificilă, cred este o chestiune care ține de gust. Mă inspiră oamenii și artiștii care își fac meseria cu plăcere și se bucură în fiecare secundă, asta e cel mai important.

- În diverse interviuri spuneai că ți-ai găsit calea și că știi încotro te îndrepți. Spune-ne despre direcția înspre care mergi. Ce planuri se regăsesc pentru viitorul tău?

- Nu mai știu ce am zis, oricum acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale lui A.P. Cehov. Probabil că făceam o paralelă cu celebra piesă Pescărușul. În spectacolul AGLAJA am semnat regia și coregrafia, dar în același spectacol joc și dansez. Pare aproape exagerat. Nu știu ce se va întâmpla peste câțiva ani, o să las soarta să îmi zâmbească după bunul și firescul mers al lucrurilor.

***

„Aglaja” - destinul unei familii de artiști de circ, luni la „Tamási Áron”

Scena din sala mare a Teatrului „Tamási Áron” este pregătită să îi primească luni, 24 aprilie, de la ora 18:00, pe cei șase actori care pun în scenă un spectacol de teatru inedit, modern, un adevărat carusel al emoțiilor.

Spectacolul „Aglaja”, o adaptare a romanelor „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Raftul cu ultimele suflări”, scrise de autoarea de origine româno-maghiară, Aglaja Veteranyi, proiectează, dansează și cântă destinul unei familii de artiști de circ. Spectacolul conține proiecții video care aproape că transformă gândurile Aglajei într-un film. Bucurii, frici, angoase, toate sunt proiectate pe „o fâșie de cort de circ”, sau mai bine zis, pe o fâșie din sufletul Aglajei… Se dansează și se cântă cu emoție și nerv și se joacă cu pasiune.

„«Aglaja»” nu este un spectacol pe care să-l povesteşti. Este o întâlnire. (...) O familie de artişti de circ strânsă în jurul unei mămăligi la cină enumeră feluri de mâncare şi îți lasă gura apă. O fetiţă inocentă dansează excitant striptease. Un clovn îşi iubeşte fracul. O trapezistă cântă cu o voce din altă lume şi înaintează în lumină. O mătuşă moare în paşi de dans tradiţional românesc. „Aglaja” este un spectacol în care viaţa şi moartea, braţ la braţ, ca doi amanţi şi buni prieteni au răbdare ca personajele să trăiască puţin. Iar ele o fac frumos, din tot sufletul şi până la capăt”, arată o recenzie publicată de revista online de teatru, Yorick.ro

Distribuție: Aglaja – Alina Petrică, actrița în rolul principal, care a primit Premiul special al tinerilor critici în cadrul Galei Tânărului Actor (Gala HOP) 2016; Mama – Anca Florescu; Tata – Adrian Ciobanu; Mătuşa – Olimpiu Blaj; Williesäcker / FrauHitz / Moartea – Alexandru Lucian Aron; Pepita / Costel – Ștefan Lupu; Cian Cian – Abe Kyohey.

Conceptul și coregrafia: Ștefan Lupu.

Spectacol realizat de Asociația Reactor din București.

Biletele se găsesc la Biroul de Organizare Evenimente din centrul orașului Sfântu Gheorghe, dar și online pe www.biletmaster.ro. Prețul unui bilet întreg este de 30 de lei, dar acesta se găsește și la reducere, la 15 lei, pentru elevi, studenți și pensionari.

Aglaja (2)Aglaja (4)Aglaja (11)Aglaja (14)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.