Să te saturi de politică, de fariseism, de neputinţa ei de a schimba ceva în societate e absolut firesc, dar în mod normal scârba îţi trece. Să te faci că nu vezi, să nu citeşti, să nu vezi, să nu auzi ce se-ntâmplă în jur, să refuzi să judeci ce „minuni” fac politicienii pentru că nu te bagi în „troaca” în care au intrat până-n gât toţi şmecherii, ariviştii şi oportuniştii, să nu ştii ce vrea dreapta, ce vrea stânga, să trăieşti într-un glob de sticlă, departe de toate relele lumii întruchipate de politică, să nu te intereseze decât micuţa ta viaţă – da, e un fel de a exista, dar nu sunt deloc sigur că-i cel mai bun mod de a-ţi proiecta viitorul sau de a te împăca cu trecutul. Poate că pe termen scurt e sănătos, scapi de angoase şi stres, pe termen lung, însă, te costă nu doar pe tine, practicantul „politicii struţului”, ci şi pe cei de lângă tine. Trăind în cetate, ai obligaţia să participi la viaţa ei, altfel nu te poţi numi „om al cetăţii” şi, în consecinţă, îţi pierzi nişte drepturi cu greu şi cu sacrificii câştigate de alţii. De cei care au luptat, au protestat, s-au implicat, au scris, au vorbit – chiar dacă nu-ţi place întotdeauna ce spun şi ce scriu, chiar dacă le condamni marşurile de protest sau „plimbările” la şosea, exerciţiul ăsta este unul democratic. Cu condiţia să ai răbdarea şi forţa să-l asculţi şi pe cel care gândeşte şi exprimă altfel.

Am simţit nevoia să spun lucrurile astea pentru că va urma o lungă toamnă fierbinte nu doar pentru politicienii români, ci pentru fiecare dintre cei care participă la viaţa cetăţii. Se pregătesc confruntări, se plănuiesc înfruntări, se fac şi se desfac alianţe. Vom fi supuşi unui adevărat bombardament mediatic. L-am văzut la Realitatea TV, luni seara, pe candidatul ACL PNL-PDL Klaus Iohannis şi m-am liniştit oarecum: omul are, totuşi, vorbele la el şi ştie să iasă din clinciuri. Sigur, marile bătălii n-au început încă, dar eu contez pe verticalitatea colţuroasă a „neamţului” Iohannis. Şi mai contez pe bunul simţ comun al românului simplu: în 25 de ani am fost minţiţi destul cu vorbe frumoase, poate că a venit momentul să alegem un om care să nu ne mai mintă, chiar dacă adevărul pe care ni-l spune nu ne convine, ne doare, ne răneşte, ne pune la treabă.

Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, MRU, ceilalţi lideri ai acestei noi alianţe au şansa să reînvie o clasă politică ajunsă la asfinţit, de la care prea puţini mai aşteptau ceva. Soluţiile lor pentru cei 10 ani de prosperitate pe care deja ni i-au promis (cam repede, dar poate că ştiu ei ceva...) nu pot fi decât munca, sinceritatea, adevărul şi integrarea în lumea occidentală civilizată. Spre deosebire de Victor Ponta, candidatul stângii, care ne vede mai degrabă pe axa Moscova – Ankara – Budapesta – Beijing şi care continuă să apere averile ilicite ale baronilor PSD-PC-UNPR, încercând să confişte dreptatea şi legile, Klaus Iohannis s-a declarat adeptul necondiţionat al păstrării şi fructificării bunelor relaţii întreţinute cu rigoare de preşedintele Băsescu pe axa Washington – Berlin. Iar în materie de baroni, e suficient să observăm că Alianţa Creştin Liberală n-a sărit în apărarea propriilor penali, pentru că baroni sunt la toate partidele – problema e cum îi tratezi, unii îi apără, alţii se delimitează de hoţiile lor.

Mi-a plăcut că taciturnul Iohannis n-a ezitat deloc să-şi spună părerea despre relaţia lui cu mitropolitul Laurenţiu Streza, o relaţie foarte bună, ceea ce nu-i va strica în momentul în care Ponta îl va ataca din nou la ortodoxism şi arborele genealogic. De la Emil Constantinescu încoace am învăţat o lecţie urâtă: ca să fii un bun preşedinte e musai să fii bun creştin („Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”). Acum Victor Ponta merge mai departe: ca să fii un bun preşedinte trebuie să fii bun ortodox. Daţi-mi voie să nu cred deloc că-i musai! Va veni, absolut sigur, şi celălalt „punct de control”: să fii bun român. Gândită în forma sa abrutizant-neeuropeană, asta înseamnă că un cetăţean român de etnie germană (sau maghiară, de ce nu?!) nu poate fi „bun român”. Probabil că nu, însă numai în mintea celor care trăiesc în altă realitate.

Klaus Iohannis şi-a spus şi părerea despre autonomia pe criterii etnice şi Ţinutul Secuiesc: e de acord cu regionalizarea pe criterii administrative, în niciun caz cu autonomia pe criterii etnice. E un început bun pentru românii din „Secuime”, pe care actuala guvernare PSD-UDMR nu dă doi bani.

Revenind la dilema existenţială „cu politică sau fără”, cred că nu putem să ne ascundem sau să fugim la nesfârşit de ceea ce oricum ne aşteaptă: bunurile şi neajunsurile vieţii de cetăţean, de om al cetăţii, de participant la construcţia sau reconstrucţia ţării şi lumii în care trăieşti.