După o viață de muncă, un bărbat s-a ales cu un adăpost din celofan și prietenia unor câini Husky

De când frigul s-a lăsat peste orașul nostru, alergăm grăbiți pe străzi, dornici să ne rezolvăm rapid treburile și să ne adăpostim în casele, birourile sau cafenelele încălzite care ne scapă de nesuferitul disconfort pe care ni-l creează vremea rea. În goana noastră după confort, uităm să mai privim în jur și, deseori, nemulțumiți de propria condiție, ne lamentăm că viața pe care o trăim este mult prea grea și nedreaptă. Ne lăsăm purtați de tentațiile sistemului care ne îndeamnă la un consum nesăbuit și ni se pare că niciodată nu avem destul, dar ignorăm în mod bizar marele avantaj de a avea un pat curat, o casă încălzită, o masă cu mâncare după gustul nostru și, ceea ce este cel mai important, o familie care ne susține și ne este aproape.

Respins de un sistem bolnav

În timp ce noi ne lăsăm măcinați de probleme reale sau închipuite, pe malul Oltului din Sfântu Gheorghe, aproape de parcul de distracții, un om respins de sistem înfruntă zi și noapte frigul și umezeala vremii de octombrie, fără speranța de a mai putea schimba ceva.

Cu părul alb, lung și murdar, cu fața brăzdată de riduri care par încremenite într-o întristare incurabilă, Vass Zoltán Dénes își petrece zilele în frig, într-un adăpost improvizat, pe care singur și l-a construit din celofan, câteva pături și țoale vechi. Cu ochii triști și fără energie, privește la cei care ajung la el cu o porție de mâncare, pe care o primește cu rezervă și pentru care mulțumește cu un glas lipsit de vlagă. Este acel glas al omului care nu mai speră, care și-a pierdut încrederea în viață, în destin și poate chiar în Dumnezeu.

Cândva fochist la centralele din oraș, Vass avea un venit constant din care își asigura traiul de zi cu zi într-o casă pe care de curând a pierdut-o. Închis în sine și măcinat de situația dramatică în care a fost aruncat, Vass nu vorbește prea mult despre sine, despre trecutul lui și despre contextul în care s-a produs necazul cu care se confruntă. „Am fost fochist la centrala din Lenin și la cea din Örkő. Am pierdut casa că n-am mai avut cu ce să plătesc întreținerea”, spune el sec, fără să dea prea multe explicații, privind în jos, parcă rușinat de acest eșec.

Cu insistențe am aflat că, la un moment dat, a rămas fără loc de muncă și nu a mai găsit un alt serviciu. Consecința a fost că, neavând bani, n-a mai reușit să își susțină cheltuielile de zi cu zi și, cel mai probabil, a fost evacuat din domiciliu cu lipsa de compasiune și înțelegere pe care o manifestă sistemul față de oamenii ajunși într-un impas. Pus în fața faptului împlinit, Vass n-a putut decât să se retragă din lumea ostilă care nu l-a înțeles și nu l-a ajutat nicicum și să își ducă mai departe zilele adăpostit de-un celofan printre tufele de pe malul Râului Olt.

Citeşte şi Cazul lui Vass Zoltán se complică

Doi câini Husky şi şapte pui

Și, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, Vass pare să fie singur pe lume. Privindu-l în ochi l-am întrebat dacă are familie și tot ce a răspuns a fost un „Nu!”, atât de ferm că îți curma orice încercare de a mai insista pe subiect.

Împietrit de durere și tristețe, Vass păstrează totuși în trupul său bătrân o inimă de aur care știe să dăruiască grijă și afecțiune. Stăpânul a doi câini din rasa Husky, pe care i-a luat cu el după ce a fost obligat să își abandoneze casa, bătrânul care se neglijează pe sine până la decădere, are o grijă părintească pentru credincioșii lui prieteni care zburdă vesel în preajma lui și îi țin companie, mângâindu-i zilele amare.

În noul și întunecatul univers al lui Vass Zoltán Dénes, de patru săptămâni a apărut o rază de lumină. Cei doi câini Husky au adus pe lume șapte pui frumoși, care îl înveselesc și întristează totodată pe bătrân. Veselia i-o dau prin ghidușiile pe care le fac tot timpul în preajma lui, iar tristețea prin gândul că într-o zi vor crește și vor fi greu de întreținut. E lesne de închipuit că un om fără adăpost, pentru care și dușul cald și o mâncare proaspătă sunt vise irealizabile, nu va putea întreține nicicum nouă câini adulți. Și totuși, împins parcă de o speranță pe care nici nu o mai conștientizează, el face tot ce-i stă în putință să aibă grijă de cățelușii proaspăt veniți pe lume. Cu mâinile roșii și umflate de frig, îi mângâie, le dă mâncare și îi ferește de pericole. Zilele și le petrece urmărindu-le jocul și având grijă să îi țină aproape, să îi întoarcă din goana lor către râu, și să se asigure că nimic rău nu li se poate întâmpla. „Nu mă plictisesc. Stau cu ei aici să nu plece undeva”, spune Vass cu glasul lui stins.

Cu trupul tremurându-i de emoție și frig, l-am întrebat pe acest om năpăstuit cum crede că se va descurca în iarna care se apropie. Cu demnitatea omului care nu cere și care suferă de neputință a răspuns încercând să spulbere orice îngrijorare: „O să mă duc la un prieten. Plec în două-trei zile”. Ceva din felul în care a rostit aceste vorbe m-a făcut să mă gândesc că, de fapt, acel prieten nu există. Dacă ar fi existat, cu siguranță i-ar fi oferit spațiul demult sau cel puțin haine curate și șansa la un duș din când în când.

Probabil că și peste două zile Vass Zoltán Dénes se va afla tot pe malul Oltului alături de dragii lui câini care-l ajută să îndure frigul, primind câte o farfurie de mâncare și o geacă veche de la un om care crede că îl poate ajuta astfel. Poate că cineva va vrea să cumpere sau cel puțin să ia în adopție unul sau mai mulți din cei șapte pui de Husky, dându-le măcar lor o nouă șansă și lucrurile se vor mai schimba și-n bine.

În rest, pe măsură ce frigul se întețește, Vass Zoltán Denes va încerca probabil să supraviețuiască, stând în adăpostul lui de celofan, departe de lumea care îi e străină, ca o pildă pentru fiecare dintre noi, spunându-ne prin povestea lui că nu se știe dacă nu cumva, după ani consumați la locurile de muncă, viața nu ne va da o palmă peste față, azvârlindu-ne-n stradă fără pic de milă. Sau poate ca printr-o minune, ceva bun se va-ntâmpla din nou în viața lui Vass și, de undeva, se va ivi șansa unui adăpost curat și cald pentru el și câinii care-i sunt prieteni.