ACTUALITATE 12 octombrie 2016

Vaccinul hexavalent pentru bebeluşi lipseşte cu desăvârşire

de Covasna Media | 1088 vizualizări

Nici DSP Covasna şi nici medicii de familie din judeţ nu pot să spună când va putea începe imunizarea bebeluşilor

Vaccinul hexavalent, care face parte din schema obligatorie de imunizare a bebeluşilor de două, patru şi 11 luni, nu se găseşte de câteva luni bune în judeţul Covasna pe stocul Direcţiei pentru Sănătate Publică (DSP) şi implicit nici la medicii de familie. Situaţia pare să fie aceeaşi şi la nivel naţional, potrivit reprezentanţilor DSP Covasna. Atât aceştia cât şi reprezentanţii medicilor de familie spun că la începutul acestei luni o serie de doze de vaccin au fost importate de Ministerul Sănătăţii, dar nimeni nu ştie când bebeluşii care au rămas neimunizaţi vor putea beneficia de ele.

„De mult avem probleme. Vaccinul n-a fost nici în august, nici în septembrie, acum e a treia lună de când n-avem deloc”, ne-a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie din judeţul Covasna, Lucia Șereș, care a adăugat că are informaţii că o parte din dozele de vaccin comandate au sosit în ţară şi că urmează să fie împărţite pe judeţe, dar că nici acestea nu vor fi suficiente. „Ministerul Sănătății a anunțat că o parte din comandă a intrat în țară, este în București și se împarte la județe. N-au ajuns toate cele comandate, o parte au ajuns pentru toată țara, am înțeles că 100.000 de doze, dar astea nu ajung, trebuia de trei ori atâta. O să le împartă, așteptăm să sosească și-n județul nostru”, a spus preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Covasna.

„Sper să vină în două săptămâni măcar”

Nici DSP Covasna nu poate oferi un răspuns cert legat de sosirea vaccinului hexavalent în judeţ, pentru că procesul de distribuţie nu se află în atribuţiile instituţiei, dar speră ca în maxim două săptămâni stocul să fie alimentat.

„În afară de hexavalent, avem vaccinuri pentru luna următoare. Ceea ce se face la maternitate, contra tuberculozei şi hepatitei B, avem. Avem şi contra rujeolei, rubeolei şi oreionului. Ceea ce nu avem este vaccinul hexavalent care trebuie administrat copiilor la două, patru şi la 11 luni. Este aşteptat să fie distribuit. Am primit adresă că hexavalentul a intrat în ţară pe 7 octombrie, numai că nu am primit nicio înştiinţare referitor la când va ajunge în Covasna. Vaccinurile se distribuie centralizat conform necesarului la fiecare DSP în parte, de la Ministerul Sănătăţii care le achiziţionează. Pentru asta trebuie să sosească un ordin de la Ministerul Sănătăţii pe baza căruia sunt împărţite dozele respective şi sunt programate pentru distribuire, dar acest ordin încă nu a sosit. Eu cel puţin, sper să vină în două săptămâni măcar. În toată ţara e criză, nu numai la Covasna. Absolut toată lumea aşteaptă. Sper că Ministerul va urgenta distribuirea dozelor de vaccin”, a spus reprezentantul secţiei de epidemiologie DSP Covasna, Igyártó Gabriella.

„Noi vrem să ne vaccinăm copiii și nu putem”

Potrivit unui sondaj efectuat pe site-ul ziarului nostru, la care au participat 107 de respondenţi, 83% dintre cei care au răspuns sunt de acord cu vaccinarea copiilor, în vreme ce doar 17% nu au încredere în această practică medicală. Informaţia, pur orientativă, vine să dezmintă afirmaţiile care arătau refuzul părinţilor de a-şi imuniza copiii.

Acum, cu stocurile de vaccin goale şi fără certitudini cu privire la datele când ar putea să îşi vaccineze copii, părinţii covăsneni se arată, pe bună dreptate, îngrijoraţi şi revoltaţi.

„Fetița mea are mai mult de şase luni. Acest vaccin se face conform grilei la vârsta de patru luni. Deci trebuia să facă vaccinul acum două luni jumate ceea ce nu s-a întâmplat. Motivul prezentat de medicul de familie este că lipsește acest vaccin. La momentul la care am întrebat mi-a spus că are promisiuni pentru luna octombrie, dar am ajuns aproape la jumătatea lunii și tot nu am primit vreo veste cu privire la vaccin. Sunt foarte revoltată, dar și foarte îngrijorată. Peste tot în presă se aruncă vorbe în vânt că părinții refuză vaccinările obligatorii. Noi vrem să ne vaccinăm copiii și nu putem. (...) Am vrut chiar să cumpăr vaccinul, dar am auzit că din moment ce ai cumpărat unul pierzi dreptul de a beneficia de următoarele gratuit. Or, eu cât am fost gravidă am făcut toate analizele pe banii mei, chiar dacă teoretic aveam dreptul la gratuitate, dar din același revoltător motiv că nu se dau destui bani de către CAS a trebuit să plătesc că nășteam înainte de a-mi veni rândul să fac analizele de sânge gratuite pe listele pe care le fac laboratoarele. Personal consider că este o bătaie de joc, dar deja am văzut că sistemul medical românesc, care se presupune că veghează asupra sănătății noastre, este el însuși bolnav. Cu cine să ne certăm? Cui să îi cerem socoteală? Ne-am săturat de explicații. Ne vrem drepturile și vrem să nu periclităm viața copiilor noștri. Se poate?”, întreabă o mamă din Sfântu Gheorghe.

Exact aceeaşi problemă, a copilului neimunizat cu Hexavalent la patru luni, am întâlnit-o şi la Întorsura Buzăului. „Noi încă nu am avut probleme. Le-a făcut pe cele din spital. Celălalt trebuie să îl facem doar la 2 luni, adică la sfârşitul lunii. (...) Cumnata mea se confruntă direct cu această problemă pentru că la patru luni, medicul nu a avut vaccin să îi facă nepotului meu, iar luna asta face şase luni. Chiar au vrut să îl cumpere, dar i-au spus că nu se poate. Mă gândesc cu groază că aşa o să păţim şi noi”, ne-a spus mămica unei fetiţe de o lună din Întorsura Buzăului.

Pe de altă parte, am întâlnit şi părinţi norocoşi. De la o mămică a unui copil de cinci luni din zona Buzaielor aflăm că a reuşit să îi facă fiului ei toate vaccinurile conform programării şi asta în special pentru că a ţinut o legătură strânsă cu medicul său de familie. „Eu le-am făcut pe toate până acum, dar asta pentru că am sunat constant la cabinetul medicului de familie, că altfel nu te cheamă şi rişti să rămâi fără. Am auzit că te costă 600 de lei să îl faci pe cont propriu. Ştiu pe cineva care a plătit pentru el. Cred că e un caz fericit pentru că au avut posibilităţi să îl cumpere, dar sunt mulţi care nu îşi permit şi rămân săracii copii nevaccinaţi”, ne-a spus aceasta.

„Să mai aştepte un picuţ”

Întrebată ce le recomandă părinţilor care încă nu au reuşit să îşi vaccineze copiii, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţ, Lucia Şereş, a răspuns: „Să aştepte. Acum, într-adevăr, trebuie să mai aștepte un picuț. Să sperăm că luna asta va fi. Începem vaccinarea cu cei mai mici care n-au deloc și dacă nu ne dau toate dozele necesare îi recuperăm și pe restul, că la sfârșitul lunii mai intră un transport. O altă serie o să intre până în 31 octombrie”.

Consecinţele vaccinării copilului mai târziu decât prevede grila

Surprinzător este faptul că deşi la nivel de Minister se ştia de câteva luni bune că există o problemă cu distribuirea acestui vaccin, la ora actuală specialiştii nu reuşesc să pună la dispoziţia părinţilor o alternativă. „Nici măcar nu ne informează nimeni în legătură cu consecințele pe care le implică vaccinarea copilului mai târziu decât prevede grila. Căci trebuie să existe o distanță între vaccinuri. Următorul este la 11 luni, de exemplu. Dacă nu va fi în regulă să îl fac la așa scurt timp?”, întreabă un părinte din Sfântu Gheorghe.

Întrebată despre acest aspect, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţ a oferit un răspuns care cu siguranţă nu va reuşi să îi liniştească pe părinţi: „Nu știu să vă răspund. Pentru asta trebuie cercetări. De când e cu vaccinul ăsta, când nu e, nu știm ce se va întâmpla. Normal ar fi să-i vaccinăm perfect conform schemei. Așa scriu cărțile, așa știu și eu, așa ar trebui să fie. Nu știm ce va fi după așa o schemă făcută aiurea”.

Probleme cu vaccinul încă de la începutul anului

Aprovizionarea cu vaccinul hexavalent, care potrivit Ministerului Sănătăţii „este preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare”, ridică probleme încă de la începutul anului.

Într-o informare de presă din 20 ianuarie a.c., Ministerul Sănătății transmitea că lipsa vaccinului hexavalent este o situaţie întâlnită la nivel mondial şi explica faptul că „disfuncţionalităţile înregistrate la livrarea vaccinului s-au datorat imposibilității producătorului de a produce şi livra acest produs în timp util, în această situaţie aflându-se mai multe state, atât la nivel european, cât şi mondial”.

În 17 mai a.c., acelaşi Minister informa că „a semnat un nou contract subsecvent de furnizare a vaccinului hexavalent”, însă, potrivit situaţiei actuale, se pare că nici acest contract nu poate să acopere nevoile României în legătură cu acest vaccin.

Iulia Drăghici, Sever Ioan Miu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.