Vacanţă de toamnă la muzeu!
În mini-vacanţa de toamnă îi aşteptăm la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni pe copiii preşcolari şi elevii claselor primare, pentru a decora împreună diferite rame din lemn cu mici simboluri ale toamnei: seminţe, frunze şi alte roade ale sezonului. În cadrul atelierelor vom folosi şi tehnica şerveţelului şi quilling-ul.
Fiecare participant este rugat să aducă cu el un obiect care îl duce cu gândul la toamnă (o frunză, o nucă, o castană, o ghindă etc.). Cu ajutorul acestor obiecte vom realiza un colaj inedit, pentru a aduce toamna în sala de pedagogie a MNCR.
Marţi, 25.10.2011
10:00 – 11:30 Atelier pentru preşcolari (copii între 3 – 6 ani)
Joi, 27.10.2011
10:00 – 11:30 Atelier pentru elevi din clasele primare (copii între 6 – 11 ani)
Vineri, 27.10.2011
14:00 – 15:30 Atelier cu voluntarii MNCR, veteranii cercului „Tradiţie şi modernitate”
Grupele vor fi formate din maxim 15 participanţi. Taxă de participare: 3 lei (include şi vizita ghidată a expoziţiei „Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii”).
Pentru înscrieri sau alte informaţii vă rugăm să ne contactaţi: Andrea Deák 0735-561.675, deakandrea.mncr@gmail.com; Cristina Felea – 0267-314.139.
Mai multe informaţii pe www.mncr.ro
Vă aşteptăm cu drag să meşterim împreună!
Andrea Deák