ACTUALITATE 13 aprilie 2018

Utilaj de marcat drumurile, achiziționat de Primăria Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1499 vizualizări

Autoritățile locale primesc comanda în 30 de zile, iar luna viitoare vor începe lucrările

Planul autorităților locale din Sfântu Gheorghe de a realiza în regim propriu lucrările de întreținere, reabilitare și modernizare a străzilor din oraș este tot mai aproape să se concretizeze. Un pas important în acest sens a fost făcut miercuri, când s-a finalizat procedura de achiziție a unui utilaj de marcat drumurile.

Luna viitoare se va demara procedura delimitării corespunzătoare a carosabilului, a pistelor de biciclete, a stațiilor taxi, a stațiilor de autobuz sau a parcărilor, a declarat, joi, într-o conferință de presă, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Ieri, am reușit să semnez contractul, s-a finalizat procedura de licitație pentru achiziționarea unui utilaj cu care vom marca străzile, așa cum am promis la începutul anului trecut. Anul acesta nu am organizat licitație pentru marcaj, ci vom efectua aceste lucrări în regim propriu. În 30 de zile trebuie să sosească aparatul, deci, la mijlocul lunii viitoare, ne vom putea apuca de marcaje și în sfârșit vom avea marcaje ok și pe pistele de bicicliști, în stațiile de taximetre, autobuze, în parcări și așa mai departe”, a spus primarul Antal Árpád.

Cu toate că nu a putut să precizeze pe moment suma plătită din bugetul local pentru utilaj, primarul a spus că valoarea acestuia se încadrează între 150.000–200.000 de lei.

Achiziționarea utilajului face parte dintr-un plan mai vechi al autorităților locale de a prelua în regim propriu sarcina de a moderniza și întreține drumurile din oraș. În acest sens, în decembrie 2017, consilierii locali din Sfântu Gheorghe au aprobat înființarea unei firme de construcții a Primăriei. Cu un capital social de 500.000 de lei, societatea cu răspundere limitată va avea diverse atribuții, printre care: executarea lucrărilor de construire, modernizare și întreținere a străzilor și a drumurilor; verificarea stării tehnice a străzilor; întreținerea semnalizării verticale și orizontale, completarea sau refacerea izolată a marcajelor pe partea carosabilă, corecții ale marcajelor; întreținerea și curățarea șanțurilor și a rigolelor; cosirea spațiilor verzi de pe marginea drumurilor; întreținerea și curățarea malului/marginii pâraielor sau îndepărtarea zăpezii de pe marginea drumului.

„Începând de anul viitor, ne dorim ca această firmă să se ocupe și de asfaltări. Anul acesta, tocmai de aceea am făcut licitație doar pe un an, ca și contract cadru de asfaltări. Până acum, totdeauna făceam pe doi ani, acum facem pe un an, pentru că sperăm că anul viitor vom putea face în regim propriu”, a mai spus, joi, edilul.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.