Doi bărbați cercetați penal pentru conducere fără permis, depistați în Întorsura Buzăului și Sfântu Gheorghe
Două cazuri de încălcare a legislației rutiere au fost înregistrate în seara zilei de 10 ianuarie 2026, în localitățile Sfântu Gheorghe și Întorsura Buzăului, unde polițiștii au identificat doi conducători auto care se aflau la volan fără a deține drept legal de conducere.
Primul incident a avut loc în jurul orei 19:00, în municipiul Sfântu Gheorghe. Un autoturism oprit pentru control era condus de un bărbat care a prezentat un permis de conducere aparent eliberat de autoritățile din Ungaria. Documentul conținea mențiuni privind o presupusă preschimbare cu un permis românesc.
„În urma verificărilor amănunțite efectuate de către polițiști s-a constatat că persoana în cauză nu figurează în bazele de date ale Poliției Române ca fiind posesoare de permis de conducere, seria menționată pe permisul maghiar fiind atribuită unui permis românesc aparținând unei alte persoane.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și uz de fals, iar cercetările sunt continuate pentru a se stabili întreaga situație de fapt”, transmite IPJ Covasna.
Al doilea caz s-a înregistrat în jurul orei 21:50, când polițiștii din cadrul Secției Rurale nr. 5 Întorsura Buzăului au oprit în trafic o autoutilitară. La volan se afla un bărbat de 44 de ani, iar verificările au arătat că permisul său de conducere fusese anulat anterior, ca urmare a unor abateri rutiere.
Și în această situație a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis, conform prevederilor legale în vigoare.