ACTUALITATE 15 mai 2019

Un tânăr de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore

de Covasna Media | 452 vizualizări

Polițiștii din Sfântu Gheorghe au identificat mai multe persoane bănuite de comiterea unor furturi 

În urma activităților de investigare desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au reușit să identifice făptașii în două cazuri de furt și unul de tentativă la infracțiunea de furt.

Astfel, un tânăr de 22 de ani este bănuit că în noaptea de 5 spre 6 mai a.c., în timp ce era de serviciu, fiind angajat al unei unități hoteliere din oraș, a sustras banii proveniți din încasări, peste 10.000 de lei. Fapta sa a fost descoperită, iar acum tânărul este cercetat pentru furt, prejudiciul fiind recuperat și restituit integral persoanei vătămate.

Alți doi tineri de 16 și 13 ani sunt cercetați de polițiști după ce la începutul lunii mai au sustras, în repetate rânduri, bani din casa de marcat a unui magazin situat în incinta unui complex comercial. Prejudiciul total creat se ridică la 11.200 de lei, bani pe care cei doi i-au cheltuit integral.

Cei doi sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, iar față de tânărul de 16 ani polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru a dispune măsuri preventive.

Iar un bărbat de 50 de ani este și el cercetat penal după ce, din verificările polițiștilor, s-a stabilit că la sfârșitul lunii aprilie, profitând de faptul că proprietarii unei locuințe din Sfântu Gheorghe au lăsat poarta neîncuiată și ușa casei la fel, acesta a pătruns în casă căutând bani sau valori pe care le-ar fi putut sustrage. Bărbatul a renunțat și s-a făcut nevăzut după ce a fost surprins de proprietarii care au sesizat fapta la poliție.

Bărbatul este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.  

(Compartimentul Relații Publice, Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.