ACTUALITATE 16 august 2021

Un scafandru de la ISU Covasna, salvator în timpul liber al unui băiat care era pe cale să se înece în lacul de la Pădureni

de Iulia Drăghici - Taraș | 3488 vizualizări

Un pompier din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe al ISU Covasna a devenit salvator în timpul liber după ce a reușit să aducă la mal în siguranță un băiat care risca să se înece în apele lacului de la Pădureni. Întâmplarea a fost făcută publică luni, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna.

Oameni minunați, salvatori şi în timpul liber!

Pasiunea pentru nobila meserie de salvator, dar și spiritul civic de care dau dovadă pompierii, ori de câte ori au ocazia, l-au făcut pe plt. Molnar Peter, din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, să se afle în mijlocul unei situații de urgență, chiar dacă nu se afla la serviciu.

Colegul nostru, se afla în timpul liber la Pădureni, în apropierea sa, în apă, un tată cu fiul său păreau inițial că se joacă, iar când tatăl a cerut ajutor, fără să stea prea mult pe gânduri, a înotat spre ei, a scos băiatul la suprafață şi a înotat cu acesta către mal.

Pentru colegul nostru nici un efort nu a fost prea mare şi cu gesturi simple a ridicat faptele sale la rang de meserie de onoare.

Profesionalismul şi îndemânarea sa au salvat viața unui om.

Peter este cadru militar al Inspectoratului de pompieri „Mihai Viteazul” al județului Covasna din anul 2017, iar de aproximativ un an este pe funcția de scafandru şi face parte din colectivul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe.

Îți mulțumim pentru că nu ai uitat, în primul rând să fii om şi pe urmă să îți ajuți semenii aflați într-o situație de urgență”, se arată în mesajul trimis atât către mass-media, cât și pe pagina de Facebook a instituției.

Întâmplarea, ne-a mai spus ISU Covasna, s-a petrecut în urmă cu o lună.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.