ACTUALITATE 28 august 2016

Un drum județean important intră în modernizare totală

de Iulia Drăghici - Taraș | 1812 vizualizări

Sectorul de drum judeţean 112, amplasat între Sfântu Gheorghe, Ilieni, Dobolii de Jos şi limita judeţului Braşov, va intra, de la mijlocul lunii septembrie, într-un proces de modernizare totală. Vineri, 26 august, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a semnat contractul de execuţie cu firma Viarom Construct SRL, aceeaşi care lucrează şi la centura Braşovului. Costurile lucrărilor se ridică la peste 7,3 milioane lei. Acestea vor fi acoperite integral din bugetul propriu al judeţului.

„Semnarea unui contract pentru repararea drumurilor este întotdeauna o plăcere, doar că drumul judeţean 112, adică drumul spre Ilieni, este şi mai important. Faptul că, în ciuda celor trei promisiuni ministeriale, în acest sens nu s-a înregistrat nici un progres în ultimii 6 ani, l-am perceput, într-o anumită măsură, ca un eşec personal. Drumul se află într-o stare deplorabilă și oamenii sunt supăraţi pe bună dreptate. Am decis încă din vara anului trecut că vom schimba această situație, dacă de la Bucureşti avem doar promisiuni, noi suntem cei care trebuie să acţionăm. Banii pentru aceste lucrări au fost alocaţi încă de pe atunci. Că de ce nu s-au început lucrările? Din păcate, astea sunt condițiile care domină la nivel naţional: o renovare completă pentru care există bani şi voinţă poate să întârzie atâta timp. Nu a depins de noi, ne-am consultat în continuu cu primarul comunei Ilieni, Fodor Imre, care a depus şi el toate eforturile pentru eliminarea obstacolelor din calea lucrărilor, astfel semnarea contractului de execuţie este o bucurie comună. Firma constructoare este una serioasă, tot ei lucrează şi la centura Braşovului. Ne aşteptăm să arate aceeaşi calitate superioară pe care au produs-o acolo”, a declarat după semnarea contractului Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean Covasna, „drumul judeţean 112 va fi modernizat în totalitate: îmbrăcămintea asfaltică existentă se va concasa şi, după o regenerare cu diferite materiale de aport, se va aşterne ca strat de bază, apoi se vor turna 2 straturi de asfalt. Se vor executa lucrări de reparaţie/înlocuire pentru podeţele existente, pe toată lungimea drumului se vor executa rigole pentru scurgerea apei şi vor fi realizate acostamente pe ambele părţi ale carosabilului”.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Florin, 16 octombrie 2016
Cum rămîne cu străduțele prin sate??!! Gazu se poate?
Pui de Dac, 29 august 2016
În sfârşit o veste bună, aşa ca de început de săptămână! Fiind un drum nu prea circulat, s-ar putea face şi o bandă pentru biciclişti, sigur mulţi amatori ar fi foarte bucuroşi pentru citeste integral
bobby, 29 august 2016
Tot in 20 de luni , ca (meseriasii) de pe Lacrimioarei ? Este ora 10.11 min iar de lucrat nu se lucreaza nimic . O fi lunea libera ?
R, 29 august 2016
tulai, sa vedem si noi minunea, maica !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.